Continuând, poate că și cu mai multă dăruire, ceea ce începuseră, cândva, Eugen Pohonțu, Traian Chelariu și Mircea Streinul, adică eforturile generoase de conștientizare și de încredințare a memoriei artistice (ceea ce înseamnă mult mai mult decât o conturare de repere biografice și bibliografice), TIBERIU COSOVAN, cel mai bun ziarist de cultură din Bucovina, se află, în aceste zile, sub aura unui remarcabil debut editorial de autor, volumul cu „Profiluri autohtone”, al unei lucrări ample, „Efigii în filigran” (premeditată să vadă lumina întregitoare a tiparului și cu unal doilea tom, care „va contura portrete de artiști plastici români și străini care au venit și au expus ca oaspeți în arealul sucevean”), cartea luată în discuție însemnând, practic, prima carte de autor a lui Tiberiu Cosovan, deși a mai semnat pe coperta uneia, „Din Boian, la Vatra Dornei”, prin 2004, împreună cu Ion Cozmei,
60 de conștiințe de excepție, care se exprimă în fața altarului-șevalet
Lucrată în trei planuri (cel intim, frământat, zvâcnit, dezvăluit de interviuri; cel al trăirii de frumos, reprezentat de cronicile plastice; cel al confruntării cu epoca, prin relatarea crucificărilor pe simezele tot mai dezinteresate ale generațiilor noastre), „Efigii în filigran”, în varianta concretă a „Profilurilor autohtone”, depozitează în memoria obștească a unei posibile națiuni 60 de conștiințe de excepție, care se exprimă, întotdeauna, în fața altarului-șevalet, sfântul altar al existenței reale, în vecinătatea căruia, „pe o măsuță rustică, alcătuită dintr-o tăblie fixată pe un trunchi de copac decojit, cu urme mușcătoare de daltă, se vede paleta îngroșată de straturi de vopsea, pe care se odihnesc cuțitul de frământat culorile, câteva pensule și un borcănaș bălțat cu ulei”.
Acolo, lângă altarul-șevalet, deși pare inimaginabil, încă oficiază Ion Irimescu, cel care a „cunoscut viața în toată plenitudinea ei lăsată de Dumnezeu”, Ion Carp-Fluerici, „un poet al griurilor și al echilibrului”, Ileana Bardă, inconfundabila și irepetabila „tăifăsuitoare cu Dumnezeu”, Dimitrie Loghin, „spiritul tutelar al plasticii sucevene”, poznașul Romeo Calancea, acel inimitabil spiriduș al spiritului viu, dezlănțuit, sau veșnic tânăra Svetlana Smoleac, cea care și-a tot înfruntat tragicul destin cu mereu aceeași „dorință nesățioasă de viață”.
Mistuitor, ca o lumânare care conturează suflete
Acolo, lângă altarul-șevalet, pe care numai noi nu-l știm, nu-l vedem, nu-l auzim, încă mai clădesc vis peste vis și mit peste mit (destinate, poate, posterității noastre), Mircea Hrișcă, „cel mai mare artist al Bucovinei”, cum îl recunoștea Ileana Bardă („Am socotit întotdeauna c-aș rămâne foarte mare în istoria artei sucevene dacă aș ajunge măcar până la genunchii lui Mircea Hrișcă”), Ion Grigore, cel care ne tot mulțumește, periodic, „pentru osteneala de a fi acceptat ospeția în ograda inimii” lui, Elena Greculesi, martir al epocii comuniste și o zeiță incredibilă a transparențelor, un alt martir, Radu Bercea, miticul Dimitrie Gavrilean, cu lumea lui de „vechi amintiri ale lumii”, ritualicul filosof Mircea Dăneasa, neostenitul căutător de adâncimi Costin Neamțu și toți ceilalți reprezentanți ai divinului revelat și ai meșteșugului înnăscut.
Acolo, lângă altarul-șevalet, între reperele lunare, Ion Irimescu și Cătălin-Alexandru Chifan, sau între cele alfabetice, Iulia Andrieș, superba doamnă a sincerității, și surprinzătorul Nicolae Zepciuc, există ceva real, durabil și sacru, iar Tiberiu Cosovan spre acel ceva deschide ferestrele, pagină cu pagină, el, ziaristul și inepuizabilul trăitor de real, de durabil, de sacru, ținându-se discret deoparte, în cuprinsul celor 356 de pagini de carte, dar arzând mistuitor ca o lumânare care conturează suflete.
În azi, dar mai ales, așa cum încă mai sper, în mâine.
*
Editată de Consiliul Județean Suceava, prin instituția sa de specialitate, Centrul Cultural Bucovina, tipărită la Editura și Tipografia „Mușatinii”, cartea lui Tiberiu Cosovan se va lansa, mai întâi, la Gura Humorului, joi, 29 aprilie Anul „Mircea Streinul”, începând cu ora 16:00, locul lansării fiind, în fond, predestinat, așa cum se va și afla după aceea.
