Problema săptămânii la Vatra Dornei, văzută de primarul Constantin HUȚANU

Eficiența energetică – problemă prioritară în proiectele dornene



În perioada 23-24 noiembrie, am participat în calitate de invitat la seminarul “managementul energetic pentru industrie și municipalități”, seminar susținut de către Agenția Română pentru Conservarea Energiei în parteneriat cu S.C. TRAPEC S.A. București.
Municipiul Vatra Dornei a fost de mai multe ori evidențiat pe parcursul dezbaterilor referitoare la bune practici de eficiență energetică.
Esența politicii energetice constă în realizarea unui echilibru între cererea și oferta de energie în condiții suportabile din punct de vedere social și ecologic. Acest echilibru poate fi realizat prin obținerea unei valori înalte a eficienței energetice. Politica energetică necesită calcularea efectelor previzibile economice și ecologice și fundamentul unor decizii de alocare a resurselor financiare și umane. Obiectivele majore ale politicii Uniunii Europene în domeniul energiei sunt:
– siguranța alimentarii cu energie
– sisteme de energie competitive
– protecția mediului.
Dezvoltarea durabilă reprezintă nu numai un principiu recunoscut, ci un angajament ferm de a întreprinde acțiuni concrete pentru punerea lui in aplicare. Energia reprezintă coloana vertebrala a dezvoltării economico-sociale a oricărei localități deci, unul dintre factorii cheie ai dezvoltării durabile. Despre energie durabilă nu se poate vorbi fără a avea în permanență în vedere capacitatea de suport a mediului – cantitatea și calitatea resurselor energetice și problemele de poluare pe care le generează acest sector.
Bazați pe aceste principii, la începutul lunii aprilie 2004, în municipiul Vatra Dornei a fost pusă în funcțiune centrala termică pe rumeguș, investiția ridicându-se la 4,7 milioane de euro.
Încadrându-se în politica globală de mediu, acest obiectiv integrează cele mai noi tehnologii energetice răspunzând prevederilor Protocolului de la Kyoto. Este cea mai mare centrală termică pe rumeguș din Europa, având instalații de producere a energiei termice cu capacitatea de 18 MWh, dispunând de o rețea modernă de conducte preizolate.
Finanțarea investiției a fost realizată de Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune Economică și Socială, prin Ministerul Integrării Europene, Programul Phare 2001, de către Guvernul Regatului Danemarcei, în sistem Joint Implementation, prin Agenția Daneză pentru Protecția Mediului, prin Ministerul Economiei și Comerțului și Agenția Română pentru Conservarea Energiei (ARCE) și nu în ultimul rând de municipalitatea dorneană. Prin finalizarea acestei investiții, peste 2000 de familii și un număr important de instituții publice, precum și 2 baze de tratament, beneficiază de avantajele unui serviciu modern de furnizare a energiei termice în regim centralizat, la costuri ale energiei termice scăzute, ce nu mai necesită subvenție.
Proiectul “Centrală termică pe rumeguș” este continuat cu succes de programul județean “Utilități și Mediu la Standarde Europene în județul Suceava”, obiectivele acestui proiect pentru municipiul Vatra Dornei fiind alimentare cu gaz metan și reabilitarea integrală a sistemului de termoficare al orașului.
În vederea completării necesarului de căldură pentru încălzire, în Vatra Dornei se prevede realizarea unei surse noi dotate cu echipamente moderne, cu fiabilitate ridicată și cu randament energetic superior vechilor surse din sistemul de termoficare. În vederea obținerii unui randament maxim al utilizării combustibilului energetic, se va construi o centrală electrică de termoficare dotată cu turbine cu gaze, care să antreneze generatoare de energie electrică, gazele de ardere rezultate fiind sursa de căldură recuperabilă pentru producerea de apă fierbinte utilizată ca agent de termoficare. Energia termică va fi livrată populației sub formă de apă caldă și căldură, iar curentul electric produs va fi introdus în sistemul de transport al unității de transport energie electrică.
Un alt proiect de eficiență energetică, programul SAMTID de înlocuire a unui tronson de 30 km de rețea de alimentare cu apă și înlocuirea echipamentelor (pompe și turbosuflante) în stația de captare tratare a apei potabile Roșu. Investiția va fi realizată până la finele anului 2007.
Și nu în ultimul rând, un proiect de eficiență energetică implementat la Vatra Dornei este și reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public, proiect realizat în parteneriat cu S.C. LUXTEN S.A. Prin implementarea proiectului s-a redus consumul energiei electrice pe punct luminos cu 35%.
În contextul rolului de extremă importanță pe care municipalitatea dorneană îl acordă asigurării unor condiții de viață mai bune pentru dorneni, ne revine tuturor, administrație publică și societate civilă, misiunea de a contribui la realizarea acestor obiective. Trăim într-un oraș turistic, unde dezvoltarea economică se bazează în primul rând pe valorificarea resurselor locale, ceea ce impune inițierea și aplicarea de programe care au ca principale obiective limitarea creșterii consumului de resurse energetice primare și înlocuirea treptată a energiei produse pe baza combustibililor fosili cu energia “curată”, produsă pe baza resurselor regenerabile.
Nu în ultimul rând, țin să menționez că în inițierea tuturor acestor proiecte, am avut în vedere creșterea confortului consumatorilor casnici, concomitent cu micșorarea facturilor la energie.
Primarul municipiului Vatra Dornei
Constantin HUȚANU



Recomandări

EGGER România a atins pragul de 1 milion de tone de lemn reciclat colectat prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak

EGGER România a atins pragul de 1 milion de tone de lemn reciclat colectat prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak
EGGER România a atins pragul de 1 milion de tone de lemn reciclat colectat prin rețeaua proprie de reciclare Timberpak

Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377

Comunicat de presă finalizare proiect  „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377
Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377

Comunicat de presă finalizare proiect  „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377
Comunicat de presă finalizare proiect „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII ŞCOLARE ÎN COMUNA ADÂNCATA, JUDEŢUL SUCEAVA”, Cod SMIS: 123377