Zăpada care a început să cadă duminică în județul Suceava, vizat de un cod portocaliu de ninsoare și viscol, a creat probleme serioase pe principalele drumuri, dar și pe calea ferată. Pe mai multe drumuri din județ zăpada s-a așternut într-un strat destul de consistent, iar multe mașini au derapat și au ajuns în șanțuri. Pentru a evita apariția blocajelor și a unor evenimente nedorite, autoritățile au decis aseară să restricționeze traficul pe DN 17A între Sadova și Marginea, permițând doar accesul autovehiculelor cu masa sub 7,5 tone. Un strat consistent de zăpadă se așternuse și pe DN 17, în zona Mestecăniș, dar și pe DN 18, care leagă Iacobeni de Borșa. La ora 19.00, erau afectate 20 de linii aeriene de medie tensiune, circa 430 de posturi de transformare erau nealimentate, iar potrivit celor de la E.ON erau afectați consumatori din 30 de localități. Nici circulația pe calea ferată nu se derula în condiții normale. Primele probleme au apărut în jurul orei 17.00, între Coșna și Grădinița (Bistrița), unde mai mulți arbori au căzut peste rețeaua de contact și peste șine. În felul acesta, legătura feroviară dintre Moldova și Ardeal a fost întreruptă, iar trenurile au rămas blocate în diferite stații CFR.Blocaj total s-a înregistrat aseară și în zona Todirești, acolo unde trenurile care fac legătura între Suceava și Cacica s-au văzut nevoite să staționeze în așteptarea echipelor de intervenție chemate să înlăture vegetația căzută pe calea ferată.