Efectele Aghiasmei Mari și întrebuințarea ei

Prin atingerea Sa de apa Iordanului, în care S-a botezat, Mântuitorul a sfințit-o nu numai pe ea, ci însăși firea apelor în general, a apelor de pretutindeni, făcând din ele un factor de purificare și de sfințire, prin energia divină introdusă în apa Iordanului, precum cântăm în troparul din rânduiala slujbei: „Astăzi firea apelor se sfințește…”. De aceea, apa sfințită la Bobotează posedă, într-o măsură mult mai mare, daruri și puteri tămăduitoare și simțitoare, decât aghiasma mici.
Efectele Aghiasmei Mari le arată însăși rânduiala slujbei, îndeosebi textul ecteniei și al rugăciunii de sfințire, unde preotul se roagă: „Și-i dă ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință…”.
De aceea, Aghiasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot așa de proaspătă, de curată și de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor, fapt pe care îl remarcă, din vechime, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești. O parte din ea se păstrează în Biserică, într-un vas anume (vasul de aghiasmă, numit și aghiasmatar), și e folosită de preot la o mulțime de slujbe (ierurgii). Cu dânsa preoții stropesc casele credincioșilor și pe cei ai casei, în ajunul Bobotezei.
Cu Aghiasma Mare se stropesc toate persoanele și lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curățite și binecuvântate sau sfințite, ca de pildă, rânduiala la curățirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea și sfințirea prapurilor, la sfințirea Crucii și a troițelor, a clopotului, a vaselor și a veșmintelor bisericești ș.a. În unele părți (ca de exemplu prin Bucovina și Transilvania) există obiceiul de a stropi cu aghiasmă și trupurile celor răposați, pentru ca astfel sufletele lor să se înfățișeze sfințite la Înfricoșătoarea Judecată.
Aghiasma Mare e folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfințirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului și Marelui Mir ș.a. În casele credincioșilor, Aghiasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. (…) Se obișnuiește să se guste dintr-însa timp de opt zile în șir, mai ales de la ajunul Bobotezei până la odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv. Îndeosebi cei opriți de la împărtășire se pot mângâia luând Aghiasmă și apoi anafură. Când ne împărtășim, Aghiasma se ia după împărtășanie, iar când luăm numai anafura, Aghiasma se ia înainte de anafură.
(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 374-375, Doxologia.ro)