Educatoarea masochistă

Aceasta este o povestire SF. Personajele de mai jos sunt fictive. Orice asemănare cu
persoane care au trăit, trăiesc sau vor trăi (asta este pentru cititorii mei postapocaliptici care vor găsi aceste rânduri geniale) este pur și simplu întâmplătoare.
O zi obișnuită de cabinet cu multe probleme de rezolvat. Cu o ploaie de toamnă. Rece. Lipicioasă.
Ușa se deschide brusc și apar doi copii mici însoțiți de trei femei.
– Ce s-a întâmplat? întreabă doctorul sobru.
– Vai, domnu’ doctor! Mihăiță, copilul meu, l-a lovit la grădiniță cu o sticlă pe Andrei. Uitați ce cucui are, răspunse una din femei.
– Da, da. S-au jucat, s-au certat și s-au bătut, continuă altă femeie, mama lui Andrei.
– Na, și? Ce mare chestie? Eu când eram mic îmi crăpam capul săptămânal, spuse doctorul. Apoi completă, doar pentru el: cred că din cauza asta am ajuns să lucrez aici.
– Nu e nici o problemă, spuse una din mame, dar doamna educatoare, aici de față, a insistat să venim la dispensar.
Doamna educatoare se prezenta sub forma unei femei înalte, îmbrăcată într-o pereche de blugi, un tricou negru și un fel de sacou lung, galben. Această minunată creatură mai avea în dotare o claie de păr blond spălăcit, nespălat, un nas ascuțit, lung, doi dinți din față lipsă, plus o epidemie de pistrui. Vârsta acestei ființe era undeva între 26 și 30 de ani. Fără să aștepte întrebări, începu să turuie, cu o voce subțire, panicată.
– Da. Eu nu cred că a fost așa. Eu cred că s-au bătut tare. Eu cred că nu e posibil așa ceva. Eu cred că ar trebui făcută anchetă. Și eu sunt mamă, am doi copii, dar așa ceva nu am mai văzut. Sunt deosebit de supărată. Vă rog, faceți ceva.
Doctorul o privi ciudat.
– Doamnă dragă, liniștiți-vă. În mod sigur exagerați. E doar un cucui, făcut din joacă. Nu e nimic grav. Am examinat copilul, mamele au înțeles corect situația, numai dumneavoastră aveți atacuri de panică. Poate vi se trage de la tiroidă.
– Nu, domnule, nu am nimic. O să vă demonstrez eu că am dreptate.
Educatoarea ieși val vârtej. Doctorul ridică din umeri și rămase singur în cabinet.
Nici bine nu a trecut un sfert de oră, că ușa se deschide cu forță și aceeași educatoare rostește grăbit.
– Uitați-vă la mine. V-am spus eu că am dreptate. Am fost acasă și mi-am tras cu o sticlă în cap. Vedeți? Nu a apărut nimic. Deci copiii ăia sunt niște mincinoși.
Doctorul care credea că le-a văzut pe toate a închis laptopul, s-a urcat în mașină și a accelerat, sperând că viteza îl va duce într-o altă galaxie.