Anchetă procurori

Educatoare judecată pentru purtare abuzivă – ar fi îmbrâncit și bruscat o fetiță care a greșit pașii de dans

Fetiță agresată Foto bzi.ro
Fetiță agresată Foto bzi.ro

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au trimis în judecată o femeie, în calitate de educatoare la Grădinița cu Program Prelungit din orașul-stațiune, pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Ce șochează cel mai mult în acest caz este vârsta victimei – o fetiță în vârstă de 4 ani.
Cazul este destul de vechi, din mai 2019, în dosar efectuându-se numeroase audieri, practic tot personalul grădiniței fiind întrebat despre caz și despre comportamentul inculpatei, în general. Concluzia procurorului de caz a fost că fapta a existat, deși acuzata, educatoarea, nu a recunoscut.
Pe scurt, educatoarea Alina Pisancu pregătea în acea perioadă o grupă de fetițe pentru un concurs de dans, în cadrul întrecerii interșcolare „Voinicelul”. După cum a rezultat din declarațiile unor colegi ai cadrului didactic, inculpata era o fire conflictuală, care nu se înțelegea cu colegii și își ieșea ușor din fire.
Pe acest fond, în dimineața zilei de 23 mai 2019, inculpata ”a agresat-o fizic pe minora M.M.I., respectiv a îmbrâncit-o, a tras-o de mână și a bruscat-o, cauzându-i acesteia leziuni pentru care a necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale” rezultă din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.
La fel de șocant este și motivul ieșirii din fire a profesorului pentru învățământ preșcolar – fata în vârstă de 4 ani ar fi greșit pașii de dans, în cadrul repetițiilor de dans pentru concursul „Voinicelul”.
Părinții copilei au fost foarte hotărâți să nu renunțe la acest caz, susținând că fata ”avea episoade de plâns și în somn, cel mai probabil din cauza presiunii care o punea educatoarea, întrucât, dimineața, înainte să meargă la grădiniță, aceasta plângea și susținea că nu vrea să meargă pentru că „doamna Alina e rea”.
Medicii legiști au confirmat că fetița prezenta echimoze și excoriații, leziuni ce s-ar fi putut produce prin comprimare cu mijloc contondent, zgâriere cu mijloc contondent și lovire de corp/plan dur.
De precizat și că trei dintre cadrele didactice care au lucrat pe tură inversă cu educatoarea au confirmat un comportament violent din partea acesteia, mai ales verbal.
La vremea respectivă, la Grădinița cu Program Prelungit Gura Humorului a făcut o inspecție inopinată și inspectorul școlar general profesor Gabriela Mihai, care a constatat și ea probleme de organizare la general și de comportament în cazul educatoarei acuzate. S-a format atunci și o comisie de anchetă a Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
Procesul în care educatoarea Alina Pisancu este judecată pentru infracțiunea de purtare abuzivă este înregistrat pe rolul Judecătoriei Gura Humorului.
După cum am mai amintit, educatoarea a respins acuzațiile din dosar și s-a declarat nevinovată cu privire la acuzațiile de agresiune și purtare abuzivă.
Femeia se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință finală a judecătorilor.
Cazurile de profesori anchetați pentru purtare abuzivă față de elevi nu mai sunt ”tabu” pentru procurori
De remarcat că în ultima perioadă de timp procurorii au început să investigheze mai serios cazurile de purtare abuzivă în relația cadru didactic – elev. Mai sunt cel puțin două cazuri recente de care avem cunoștință, în care doi profesori au fost trimiși în judecată pentru purtare abuzivă. Este vorba de cazul profesorului de la Școala 6 Burdujeni, care a fost trimis în judecată pentru că a lovit cu palma un elev, în fața clasei (incidentul fiind filmat), și de cazul profesorului universitar de la Timișoara care, în calitate de președinte la Centrul de examen de la Colegiul Tehnic Rădăuți, a umilit și jignit o elevă care își pierduse buletinul după prima probă și venise la a doua probă cu permisul de conducere în loc de buletin. În aceste două cazuri s-au dat și condamnări, profesorii primit pedepse mai degrabă simbolice, cu amânarea aplicării pedepsei. Mai important este însă mesajul transmis de polițiști și procurori cu privire la cazurile de acest gen.
Față de infracțiunea de ”loviri și alte violențe”, în cazul celei de ”purtare abuzivă” procurorii se pot sesiza din oficiu, fără a avea nevoie de o plângere prealabilă din partea victimei, respectiv a părinților în cazul minorilor.

Recomandări

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Fostul primar de la Șcheia, declarat nevinovat în dosarul în care a fost acuzat de 106 fapte de abuz în serviciu

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Opt actuali sau foști judecători și procurori suceveni s-au solidarizat cu magistrații care au denunțat presiunile din justiție