„Despre bani și bănci”

Educație financiară în școlile din județ cu specialiști din cadrul Băncii Naționale a României

Discuții pe teme financiar-bancare cu elevii din județ

Peste 800 de elevi și profesori din județul Suceava au asistat, în cursul săptămânii trecute, la prelegerile specialiștilor Băncii Naționale a României, filiala Suceava, în cadrul “Global Money Week”, program ce face parte dintr-un amplu proiect intitulat „Să vorbim despre bani și bănci”.
Au învățat noțiuni specifice domeniului financiar bancar elevi din școlile gimnaziale din Pătrăuți, Măriței – Dărmănești, Calafindești, Bălcăuți, ”Regina Elisabeta” Rădăuți, ”Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, ”Bogdan Vodă” Rădăuți, ”Mihai Eminescu” Rădăuți.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Suceava, „la activitățile educaționale desfășurate în cursul săptămânii trecute de către reprezentanții Agenției BNR Suceava au participat 807 elevi și profesori, din ciclul primar și gimnazial. Este al treilea an consecutiv în care BNR participă la programul «Global Money Week», iar succesul activităților derulate în cadrul acestui parteneriat a fost recunoscut la nivel internațional prin câștigarea trofeului «Global Money Week» Award 2014 pentru Europa”.
Proiectele educaționale ale Băncii Naționale a României au ca obiectiv creșterea nivelului de educație financiară a publicului, contribuind la o mai bună înțelegere și la o evaluare corectă a unor aspecte economice și financiare.
“Global Money Week” din cadrul programului „Să vorbim despre bani și bănci” este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Child and Youth Finance International (CYFI). Întâlnirile pe teme financiar bancare au fost organizate la nivelul întregii țări, în mediul urban și rural, cu sprijinul inspectoratelor școlare județene.

Recomandări

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Târgul de toamnă al elevilor Școlii „Regina Elisabeta” Rădăuți a ajuns la cea de-a X-a ediție