Educația, transporturile, sănătatea, apărarea, ordinea publică și siguranța națională, precum și agricultura sunt domeniile pentru care sunt propuse cele mai mari alocații prin proiectul de buget stabilit pentru anul viitor, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale. În domeniul educației, fondurile propuse pentru anul viitor se ridică la 6% din PIB, la care se adaugă 0,8% din PIB pentru cercetare.
Pentru sănătate, alocațiile bugetare prevăzute sunt de 3,9% din PIB, în timp ce domeniile apărare, ordine publică și siguranță națională vor fi finanțate cu sume reprezentând 3,3% din produsul intern brut.
În anul 2009, Ministerul Apărării va putea încheia angajamente legale peste limita creditelor bugetare aprobate prin buget, pentru finanțarea proiectelor de investiții prioritare, fără ca aceste credite de angajament, împreună cu alocațiile bugetare, să depășească 2,38% din produsul intern brut.
Fondurile publice alocate în domeniul asigurări și asistență socială reprezintă 11,3% din PIB în anul 2009.
În domeniul agriculturii, alocațiile propuse pentru anul viitor se ridică la 2,9% din PIB, iar sectorul transporturilor va fi finanțat cu 4,5% din PIB.
Pentru protecția mediului, fondurile propuse pentru anul 2009 se ridică la 0,6% din PIB.
Proiectul bugetului general consolidat pentru anul viitor prevede venituri de 224,5 miliarde lei (38,8% din produsul intern brut), în creștere nominală cu 40,2 miliarde lei comparativ cu 2008, și cheltuieli de 236 miliarde lei (40,8% din PIB), cu un deficit bugetar de 2% și creștere economică de 6%.