EDUCAȚIA RELIGIOASĂ – URCUȘ SPRE DUMNEZEU

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Pimen, începând cu anii 1991 – 1992, în toate unitățile școlare din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu implicarea preoților, a directorilor de școli și a celor ce au fost desemnați de Înalt Prea Sfinția Sa să vestească în școli pe Hristos, a început să se desfășoare o intensă activitate educațional – religioasă a cărei lipsă s-a resimțit în cei 45 de ani de ateism, timp în care au fost mutilate conștiința și sufletele a multor tineri. Astfel, având ca model pe Învățătorul Suprem, Mântuitorul Iisus Hristos, prea cucernicii preoți și apoi tinerii care au urmat cursurile facultăților de teologie, au ieșit, așa cum a poruncit Mântuitorul, să vestească Evanghelia, să învețe să îndrume și să fie modele de slujire și adevărați propovăduitori ai Cuvântului lui Dumnezeu. Ei au îndeplinit și îndeplinesc astfel dezideratul înaintat de Mântuitorul: „Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile” (Matei 28, 19 ), așa încât după 15 ani de educație religioasă, Hristos și-a găsit loc în sufletele a multor generații de tineri care sperăm că vor menține nestinsă flacăra credinței strămoșești și vor fi adevărați creștini.
Nemaifiind îngrădită de nimeni și de nimic, educația religioasă este tot mai prezentă în sânul societății de astăzi. Astfel, familia, școala, Biserica sunt principalii factori educaționali-religioși ai lumii de astăzi care formează caractere creștine.
1. FAMILIA
Primele adevăruri de credință cu care persoana umană intra în contact sunt cele dobândite în perioada copilăriei în sânul familiei. Aceasta este cea care îl introduce pe copil în religia de apartenență prin botez și tot ea îi împărtășește primele noțiuni referitoare la această religie. Poate la început copilul nu va înțelege prea mult concepte precum „credință”, „Dumnezeu”, „rugăciune”, dar va înțelege în mod sigur că undeva în Cer există un „Doamne, Doamne” care în orice moment este pregătit să îl asculte și, la nevoie, să îi vină în ajutor.
Pornind de la această premisă, familia are rolul de a-l introduce pe copil în tainele credinței mai mult prin latura exterioară, expresivă și mai puțin prin latura teoretică, reflectată. Familia mai mult formează, decât informează. Copilul „absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii, conduitele formându-se prin mimetism și contagiune directă. Copiii vor face sau vor crede precum părinții, imitând comportamentele acestora. Tocmai de aceea împărtășirea conceptelor religioase copiilor trebuie făcută mai mult în mod practic și mai puțin în mod teoretic. Astfel copiii vor înțelege noțiunea de „credință” dacă părinții lor vor da dovadă de credință ducând o viață caracterizată de rugăciune; vor înțelege conceptul de „nădejde”, dacă părinții își vor duce viața susținuți de speranță inspirată de credință în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, vor înțelege ce este „dragostea creștină” dacă părinții vor fi caracterizați de iubire reciprocă tare, credincioasă, răbdătoare și curajoasă în greutăți și suferințe; vor înțelege „smerenia”, dacă părinții vor da dovadă de smerenie și cumpătare, vor înțelege noțiunea de „milostenie” numai dacă părinții vor fi însuflețiți de virtutea milosteniei; vor cunoaște conceptul de „adevăr”, doar dacă părinții vor spune numai adevărul și vor avea o viață caracterizată de transparență.
Aceasta este cea mai bună modalitate de a-i familiariza pe copii cu conceptele religioase. Poate nu le vor putea defini, sau nici chiar numi, dar ceea ce este cu adevărat important este faptul că aceste concepte religioasă sunt parte integrantă a vieții lor, ei formându-se în spiritul credinței și al dragostei față de Dumnezeu.
2. ȘCOALA
Un alt factor care are un rol determinant in formarea educației religioase îl reprezintă școala. Spre deosebire de mediul familial, aceasta prezintă cunoștințele religioase sub forma unor noțiuni sistematizate și organizate după o anumită programă școlară. Potrivit acesteia, conceptele religioase care fac trimitere la adevărul revelat sunt sistematizate pe anumite domenii generale de studiu (sistematic, liturgic, istoric, practic, biblic). Între toate aceste domenii trebuie să existe un anumit echilibru care trebuie menținut în primul rând de profesorul de religie. Acesta trebuie să-și selecteze conceptele religioase pe care dorește să le împărtășească elevilor ținând cont de anumite criterii.
În primul rând trebuie să aibă în vedere criteriul pedagogic si psihologic care se referă la dezvoltarea psiho – fizică a elevilor. Astfel, apare necesitatea unei gradații în predare noilor concepte religioase. De aceea se va începe cu noțiuni simple cum ar fi „rugăciunea”, „semnul Sfintei Cruci”. Apoi în mod gradat, se vor împărtăși noțiuni ce se referă la istoria biblică, istoria bisericească, morală, dogmatică și liturgică (simple la început si mai complexe pe parcurs). Pentru mai buna lor percepere și înțelegere, noile noțiuni religioase trebuie corelate cu noțiunile pe care elevii le asimilează la celelalte discipline școlare (literatură, istorie, muzică, geografie, biologie, etc.) .
Un al doilea criteriu de care profesorul de religie va trebui să țină seama este cel teologic. Acesta presupune alegerea acelor concepte reprezentative pentru învățătura Bisericii și adecvate pentru trezirea si întărirea credinței elevilor. Iar aceasta se va întări cu adevărat dacă ei își vor lămuri cu ajutorul noilor concepte aflate, o parte din întrebările pe care și le pun în legătură cu religia în general și cu viața religioasă în mod special.
Criteriul actualității si al iubirii de patrie reprezintă un alt criteriu care trebuie avut în vedere. Acesta vizează pe de o parte selectarea conceptelor religioase care pot servi ca îndreptar pentru viața creștină, iar pe de alta parte, vizează selectarea conceptelor religioase care să conducă la dezvoltarea conștiinței apartenenței la un popor care s-a născut creștin si la formarea identității naționale.
Ținându-se cont de toate aceste aspecte, se poate spune că acele concepte religioase pe care copilul le-a perceput în sânul familiei mai mult prin observare și prin imitare, acum își găsesc explicația și totodată înțelegerea lor logico – psihologică și duhovnicească. Elevul își împlinește astfel cultura generală, află cunoștințe specifice de istorie a religiilor, semnifică și înțelege un anumit corpus doctrinar sau ritualic, ajunge la o credință bine informată și consolidată. Nu-i totuna să crezi pur si simplu în Dumnezeu (prin mimetism, în virtutea obișnuinței, a tradiției) cu să crezi motivat, în cunoștință de cauză, reflectat. Altfel spus, dacă în familie utilizarea conceptelor religioase se concretizează mai mult sub aspect formativ, școala conduce la concretizarea acestora și sub aspect informativ.
3. BISERICA
Nu putem vorbi despre educație religioasă fără să nu vorbim poate de cel mai potrivit factor de săvârșire al acesteia, Biserica. Aceasta, prin intermediul preotului, stă la baza transmiterii celor mai multe concepte specifice religiei, la început, în mod difuz, nesistematic, atât cu ocazia ceremoniilor religioase, cât și cu prilejul unor activități specifice – realizate de preot în biserică dar și în afara ei (actul spovedaniei, catehizări individuale sau grupale, acțiuni explicit educative, activități caritabile etc). O dată cu intrarea copilului în școală, Biserica își va da concursul pentru asimilarea noilor noțiuni ale religiei, într-un mod cât mai explicit, în perspectiva conștientizării valorilor credinței.
Dacă ar fi să analizăm modalitatea de înfăptuire a educației religioase în cadrul Bisericii, s-ar putea spune că se realizează pe două căi: pe de o parte în mod direct printr-un discurs frontal al preotului slujitor fie în scaunul spovedaniei, fie prin intermediul predicilor și al catehezelor, fie în alte ocazii, iar pe de altă parte în mod indirect prin desfășurarea slujbelor religioase, slujbe care de altfel reprezintă și principala modalitate de utilizare a conceptelor religioase în Biserică.
Noțiuni precum „mântuire”, „iertare”, „viața de apoi” nu vor putea fi înțelese nicăieri mai bine decât în sânul Bisericii, unde este întregit tezaurul de noțiuni religioase acumulat mai întâi în familie și mai apoi în școală. Mai bine zis, toate conceptele religioase se arată în deplinătatea semnificațiilor lor numai în Biserică. La ce ar folosi noțiunea de „Cruce” dacă nu ar fi Sfânta Liturghie care să reactualizeze jertfa de pe Golgota a Mântuitorului nostru Iisus Hristos? La ce ar folosi conceptul de „iertare”, dacă nu ar fi Sfânta Spovedanie oficiată în Biserică? Care ar mai fi semnificația noțiunii de „sfințenie”, dacă omul nu ar avea cunoștință despre Sfânta Împărtășanie care i se oferă tot în cadrul Bisericii?
Iată că fără Biserică, orice concept religios ar fi lipsit de consistență și s-ar afunda în întunericul neantului. Numai Biserica este cea care conferă contur conceptelor religioase și aceasta se întâmplă deoarece, doar în Biserică este prezent harul divin care îl face pe om conștient de adevărata semnificație a fiecărui concept și de rolul capital pe care îl au acestea în atingerea scopului final al vieții, mântuirea.
Fără Biserică nici nu s-ar putea vorbi despre o educație religioasă. Tocmai de aceea și meritul Înalt Prea Sfinției Sale Pimen, care s-a îngrijit de reluarea și aprofundarea misiunii educațional – religioasă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, este cu atât mai mare. Dorim ca bunul Dumnezeu să-i dăruiască Înalt Prea Sfinției Sale zile îndelungate și puteri sporite în misiunea sa sfântă de învățare și călăuzire a clerului și credincioșilor pe calea mântuirii!
Pr. Prof. Gheorghe Hostiuc
Inspector Școlar pentru Religie
În cadrul Inspectoratului Județean Suceava
BIBLIOGRAFIE:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1982;
2. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura „Polirom”, lași, 1999;
3. Învățătură de credință creștin-ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992.
4. Șebu, Pr. Prof. Dr. Univ. Sebastian, Opriș Dorin, Opriș Monica, Metodica predării religiei, Editura „Reîntregirea”, Alba lulia, 2000