S-a reușit revenirea la o veche tradiție în învățământul și școala românească în anul 1990, după o întrerupere de mai mult de patru decenii. S-a reluat astfel o legătură care, în fondul ei, nu putea fi distrusă.
Pentru misiunea învățătorească, Mântuitorul a pregătit pe Sfinții Apostoli, ca și ei, la rândul lor, să pregătească pe urmașii lor, misiune împlinită până în zilele noastre.
Pe lângă credința în puterea divină, religia reprezintă și o concepție despre lume și viață, oferind omului norme adecvate de conduită în acord cu preceptele religioase. Era creștină a adus lumii și o nouă morală. Aceasta are la bază un sistem de principii care orientează conceperea, organizarea și desfășurarea acțiunilor de formare a profilului mor
al omului, de la cea mai fragedă vârstă.
1. Dumnezeu l-a creat pe om cu voință liberă. Astfel, faptele libere și conștiente ale omului sunt apreciate pe criteriile moralității.
Atunci când o faptă morală este în concordanță cu legea morală o numim faptă bună, iar dacă este împotriva ei, e numită faptă rea.
Prin educația religioasă desfășurată în școală se urmărește explicarea obiectului, a scopului și a împrejurărilor unei fapte, pentru ca elevii să poată distinge fapta morală de fapta imorală. Când tânărului pe care-l educăm îi cultivăm conștiința binelui și răului, îl ajutăm să distingă fapta bună de fapta rea, el devine conștient că are de respectat niște norme morale și îndatoriri față de semenii săi. Omul este liber să acționeze într-o societate liberă, dar educat în spiritul cuvântului Evangheliei și al învățăturii lui Hristos își va putea manifesta personalitatea sa în conformitate cu preceptele biblice.
2. Lecțiile de religie îmbină educația individuală cu cea de grup. Domnul Dumnezeu a zis: „ Nu este bine să fie omul singur: să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18).
Omul a fost creat să trăiască în colectivitate, profilul său moral conturându-se, dezvoltându-se și manifestându-se în societate. Omul nu se poate manifesta în izolare individuală, iar acest lucru trebuie cultivat de profesorul de religie.
Calitățile de ființă socială nu se pot dezvolta decât prin educația și activitatea în grup.
Iubirea de aproapele, ajutorul reciproc, milostenia, bunătatea, mila, blândețea, recunoștința, cinstea, dreptatea sunt însușiri pe care le capătă în colectivitate.
Educarea grupului în spiritul unor calități deosebite nu se poate finaliza dacă nu se efectuează în comun: obiectivul comun al grupului (clasei de elevi) este mântuirea sufletului.
Rugăciunea în comun (colectivul clasei) îi unește pe elevi în Iisus Hristos: „Unde-s doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu”(Matei X, 19-20).
Dacă interesele individuale trebuie să coincidă cu interesele grupului, și invers, caracterul deschis, dinamic al activităților și deciziilor grupului trebuie să servească individualității.
3. Educația religioasă urmărește nu numai informativul, cât mai ales formativul. Nu este suficient ca profesorul de religie să le explice elevilor săi, în mod teoretic, ce înseamnă să fii un bun creștin; rolul său constă în a-i învăța pe elevi să se comporte ca atare, oferindu-le el însuși un model de urmat. Profesorul de religie este exemplul demn de urmat, el este cel care înfăptuiește fapte morale în orice ocazie și tot el este cel care trebuie să ajute la formarea deprinderilor și obișnuințelor morale, la formarea unei conduite demne, civilizate.
4. Cultivarea darurilor divine. Potrivit parabolei biblice, a talenților, fiecare om a primit daruri pentru a le înmulți prin munca râvnitoare. Profesorul de religie are greaua misiune de a-i explica fiecărui elev în parte darul primit de la Dumnezeu: unul este bun la muzică, altul la desen (sau pictură) , unul este bun meseriaș etc. Datoria fiecăruia este de a munci, de a se strădui ca prin dăruire să valorifice toate aceste daruri, valențele pozitive ale personalității.
Copiii vor înțelege că nu numai cu ajutorul lui Dumnezeu pot birui și, la rândul lor, pot bucura pe cei din jur prin darurile primite. Râvna în cultivarea darurilor primite se îmbină cu respectul față de trup și suflet și smerenia în educația religioasă. În Sfânta Scriptură se spune „Mai ales este numele bun decât bogăție multă (Solomon, XXII, I); conștiința cinstirii de sine, aceasta va deveni o stavilă împotriva păcatelor și un îndemn pentru virtute.
5. Principiul unității, continuității și consecvenței în educația religioasă.
a) Unitatea exprimă necesitatea de a asigura îmbinarea concepției religioase cu ceilalți factori educaționali, cu familia și școala, într-un sistem de educație care să manifeste prin coerență, omogenitate și forță.
b) Continuitatea exprimă necesitatea de a asigura caracterul durabil, neîntrerupt, permanent al educației religioase, oferind posibilitatea elevilor de a obține rezultatele pozitive pe care le doresc. Continuitatea presupune realizarea educației religioase, în raport cu stadiile caracteristice particularităților de vârstă și cu ritmul dezvoltării individuale.
c) Consecvența exprimă necesitatea de a asigura desfășurarea educației religioase în conformitate cu preceptele biblice, care și-au vădit trăinicia multimilenară. Învățătura Sfintei Scripturi este astăzi la fel de actuală ca în timpul Mântuitorului. Tot ceea ce Iisus Hristos ne-a învățat s-a păstrat nealterat în Biserică.
În orele de religie, mijloacele de învățământ au nu numai o funcție pur informativă de facilitare a transmiterii unor cunoștințe, dar și funcție formativă: sprijină operațiile gândirii, sensibilizează sufletul copilului, îi stârnește curiozitatea și admirația, cultivă simțul echilibrului și al frumosului. Desigur, mijloacele de învățământ nu pot înlocui niciodată actul predării, dar ele suplimentează explicațiile verbale, oferindu-le un suport intuitiv, deosebit de important și necesar la clasele mici, unde copiii sunt încă în stadiul percepției.
Printre mijloacele de învățământ pe care le putem folosi la ora de religie, menționăm:
a) planșe cu diverse rugăciuni („Tatăl Nostru”, „Decalogul” etc.) ;
b) hărți reprezentând Țara Sfântă, localități legate de activitatea misionară a Mântuitorului etc;
c) mijloace iconice (imagistice) ;
d) reprezentări audio-vizuale; înregistrări pe discuri, benzi magnetice (muzică religioasă); filme didactice religioase (viața Mântuitorului, „David”, „Solomon”, „Moise” etc.), înregistrări video de la sfințiri de biserici, slujbe bisericești, Sfânta Liturghie, vizite la mănăstiri etc.
Deci, se poate spune că educația religioasă în școală este acțiunea care se desfășoară conștient de către un educator, pe baza unor principii și cu ajutorul unor metode și mijloace specifice; ea este susținută de iubire, încredere și libertate. Scopul educației religioase este formarea caracterului elevului, care să-l conducă la desăvârșirea morală.
Sursa: http://articole.famouswhy.ro/educatia_morala_parte_componenta_a_lectiei_de_religie/
