Educația bisericească a copiilor
De vreme ce copiii sunt darul lui Dumnezeu, atunci de ce ni i-a dat? Dumnezeu ne-a dat copiii ca să îi creștem și biologic, și duhovnicește. În ținutul unde slujesc ca episcop, se folosește o frumoasă expresie. Când părinții sunt întrebați câți copii au, de regulă răspund: „Doi sau trei, ai lui Dumnezeu”. Aceasta arată sentimentul cel mai adânc că copiii sunt dăruiți părinților de Dumnezeu și Îi aparțin.
Există multe cărți în circulație care vorbesc despre educația copiilor. Cele mai multe dezvoltă tema educației copiilor din perspectiva principiilor pedagogice și psihologice. Nimeni nu neagă aceste cunoștințe, dar când ne referim în Biserică la educația copiilor, avem în vedere mai ales educația bisericească.
Asta înseamnă că în Biserică se consideră că scopul omului are legătură cu scopul creației. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și întru asemănarea Sa – adică, după chipul Său, cu rațiune și autodeterminare, ca să ajungă la asemănarea Sa, la îndumnezeire. Aceasta este lucrarea Bisericii și astfel se definește și educația bisericească.
Principiul teologic potrivit căruia copiii sunt darul lui Dumnezeu și se cuvine ca ei să împlinească menirea creației lor dă un alt conținut educației lor. Îi legăm pe copii de Biserică, adică de viața de Taine și de proslăvire a Bisericii, și cu părinți duhovnicești, așa încât copiii să înceapă a păși pe drumul care duce către unirea lor cu Dumnezeu.
Acesta este înțelesul pe care îl are slujba săvârșită la 40 de zile de la nașterea copilului. Mama duce copilul la biserică și îl oferă preotului, care face o anumită slujbă. În continuare, acesta o îndeamnă pe mamă să sărute icoana Maicii Domnului și îi redă copilul. Prin acest act, mama este ca și cum ar spune: „Dumnezeul meu, îți mulțumesc pentru că mi-ai dat acest copil. Eu îl afierosesc Ție.” Apoi Dumnezeu îl redă mamei, ca să îl crească ea, cu ajutorul Lui.
Sfântul Ioan Gură-de-Aur spune că a naște copii nu este pur și simplu o lucrare a firii, nici a împreunării dintre bărbat și femeie, ci este lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, femeia, când își vede copilul și spune: „Pe acest copil mi l-a dat Dumnezeu, este copilul lui Dumnezeu, mi l-a dat ca să-l cresc”, ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să îl facă om al lui Dumnezeu. Care este scopul educației creștine a copiilor? Ca mama și tatăl să ajute copilul să crească în Biserică și să se sfințească. Desigur, părinții vor ajuta copilul să învețe literele, să studieze, să dobândească anumite cunoștințe și să-și facă o anumită poziție în societate, dar scopul mai înalt este să devină sfânt.
Dacă sunteți atenți, veți vedea că toți părinții sfinți își cresc copiii cu o asemenea perspectivă, încât să dobândească caracter bisericesc. Cel mai adânc scop al educației copiilor nu este să ajungă înțelepți sau să fie doar oameni morali în societate, ci să ajungă buni fii ai lui Dumnezeu, să dobândească înfierea după har. Acest lucru este foarte important și nu trebuie să îl uităm, nici in zilele bune, nici în zilele rele. Adică, și atunci când există probleme va trebui să ne rugăm: „Dumnezeul meu, al Tău este copilul, rogu-Te, ajută-l!”
O mamă s-a dus la Părintele Paisie Aghioritul și i-a spus: „Părinte Paisie, copilul meu a apucat-o pe un drum greșit, ce trebuie să fac?”. El i-a răspuns: „Trebuie să îl sfătuiești după voia lui Dumnezeu, cu multă dragoste și libertate”. După puțin timp, femeia s-a dus din nou la Părintele Paisie și i-a spus: „Părinte Paisie, nu ascultă! Eu îl sfătuiesc, dar nu mă ascultă!” I-a răspuns: „Acum nu îi vei mai spune copilului despre Dumnezeu, ci te vei ruga lui Dumnezeu pentru copil. Vei spune: „Dumnezeul meu, al Tău este; ajută-l Tu, eu nu pot face nimic”. După un timp, acea mamă l-a întâlnit din nou și i-a spus: „Părinte Paisie, mă rog pentru copil, dar nu văd nici un folos”. Și i-a răspuns Părintele Paisie: „Acum nici lui Dumnezeu să nu te mai rogi. Acum vei înceta să te mai rogi. Îi vei spune doar lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, al Tău este; nu mă voi mai ruga, fă ce dorești, ia-ți șurubelnița ca să îl îndrepți Tu”.
Copiii sunt membri ai Bisericii cu drepturi egale
Un alt punct important pe care trebuie să îl avem în vedere pentru educația copiilor este acela că copiii s-au născut din anumiți părinți, dar prin nașterea lor din nou în Biserică aparțin acesteia (adică Bisericii), căreia îi aparțin și părinții.
Ce înseamnă aceasta? În familie există relația dintre părinți și copii: părinții sunt superiori copiilor din punct de vedere al vârstei și al cunoștințelor, nu poate fi vreodată egalitate între ei, deoarece unul este rolul părinților și altul rolul copiilor. Părinții lucrează ca să dobândească bunurile materiale necesare pentru familie, iar copiii studiază și se hrănesc din cele oferite de părinți. Cu alte cuvinte, nu se pot schimba rolurile și părinții să se comporte precum copiii, iar copiii precum părinții.
Însă acest lucru nu este la fel valabil înlăuntrul familiei ecleziale, adică în Biserică. Desigur, și aici există părinți duhovnicești, dar paternitatea spirituală nu anulează frățietatea în Hristos. Adică, în Biserică, prin Sfântul Botez, Sfântul Mir și toate tainele suntem toți fii ai Bisericii și, între noi, frați duhovnicești.
Prin urmare, din partea biologiei funcționează relația părinți-copii, dar din partea vieții bisericești această relație se transformă în legătură frățească. Aceasta ajută foarte mult în educație, pentru că părinții trebuie să își simtă copiii și ca fii biologici, dar și ca frați în Hristos, de vreme ce sunt membri egali ai Bisericii. Aceasta înseamnă că relația nu este posesivă, ci participativă, de vreme ce amândoi participă la singurul Trup al lui Hristos.
În viața de după a Doua Venire a lui Hristos, relațiile dintre oameni nu se vor explica, nici nu se vor defini prin nașterea biologică, ci după alte criterii – după cât de mult au renăscut oamenii în Hristos și în funcție de vârsta lor duhovnicească.
Prin urmare, educația bisericească a copiilor țintește la modul cum, cu timpul, se va micșora această relație biologică dintre ei și se va dobândi sau se va trăi relația duhovnicească de frățietate în Hristos.
Există multe situații în Biserică în care fiul devine părinte duhovnicesc al tatălui biologic, iar părinții biologici cer sfaturi duhovnicești de la copiii lor care au o anume poziție bisericească, sunt adică preoți sau monahi. Îmi aduc aminte că de multe ori tatăl meu îmi telefona să ceară sfaturi și să primească binecuvântarea mea. Cât este de emoționant când copilul, care a primit viața de la mama lui și s-a hrănit din laptele ei, după ce devine preot, își hrănește mama dându-i Trupul și Sângele lui Hristos! Mai există și situații în care fiul sau fiica au devenit stareț, respectiv stareță, iar părinții lor au intrat în obști, făcând ascultare de copiii lor.
O situație pilduitoare este cea a Prorocului Samuil din Vechiul Testament, care, atunci când era tânăr, a adormit în Templu și a auzit glasul Domnului cerându-i să transmită un mesaj preotului Templului. Din aceasta tragem concluzia că de multe ori Dumnezeu poate să descopere copiilor voința Sa, pentru a o transmite părinților. De aceea trebuie să existe și respect al părinților față de copil.
Articol publicat în revista Familia Ortodoxă
Traducere de Tatiana Petrache
Educația copiilor în epoca noastră (II)
