Educația atenuează efectele maladiei Alzheimer



Tomografiile efectuate asupra unor pacienți care suferă de maladia Alzheimer au relevat faptul că un nivel superior de educație protejează pacienții împotriva acestei forme comune de demență, potrivit unui studiu publicat luni în jurnalul Archives of Neurology, relatează Reuters.
Persoanele cu un nivel de educație superior s-au descurcat mai bine la testele de memorie și la cele de rezolvare a unor probleme matematice, cu toate că zonele din creierul lor afectate de maladia Alzheimer erau la fel de întinse ca și cele ale celorlalți pacienți.
Cercetătorii au demonstrat, pe parcursul unor analize anterioare, că mai mulți ani de școală față de nivelul mediu de educație pot contribui la întârzierea apariției pierderilor de memorie asociate cu maladia Alzheimer.
În noul studiu, echipa condusă de Catherine Roe de la Washington School of Medicine din St. Louis a efectuat tomografii cu emisii pozitronice (PET). Cercetătorii au scanat creierele a 37 de persoane care suferă de Alzheimer și a 161 de persoane care nu suferă de această maladie.
Tomografiile determină cantitatea de plăci neuronale, depozite compuse din fragmente de proteine, care formează legăturile între celulele nervoase din creier. Pentru persoanele cu un număr mic de astfel de plăci, nivelul de educație nu a avut nici o legătură cu rezultatele de la testele cognitive.
Pentru pacienții care prezintă aceste plăci neuronale, performanțele de la teste au fost direct proporționale cu nivelul de educație și de școlarizare. „Cu cât ești mai educat, cu atât vei putea să te descurci cu aceste plăci neuronale din creier, fără să prezinți simptome de demență”, a declarat Roe.
Studiul indică faptul că persoanele care au un nivel de educație ridicat posedă și o „rezervă cognitivă” mai mare – capacitatea creierului de a funcționa în ciuda degradărilor suferite.
În prezent, aproximativ 5,2 milioane de persoane suferă de maladia Alzheimer în Statele Unite, potrivit Alzheimer’s Association. Specialiștii se așteaptă ca numărul acestora să crească, datorită procesului de îmbătrânire a populației.