Editorul ziarului „Pro Expres de Drăgășani” a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pentru instigare publică și apologia infracțiunilor, întrucât a publicat în două numere ale cotidianului articole intitulate: „Împușcați judecătorii!” și „Moarte Poliției!”.
Potrivit reprezentanților Parchetului Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Barbu Constantin Alin, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare publică și apologia infracțiunilor.
Astfel, inculpatul, în calitate de editor al ziarului „Pro Expres de Drăgășani” a publicat în numerele 78 și 79 din anul 2009 două articole intitulate „Împușcați judecătorii!” și „Moarte Poliției!”, „prin care îndemna publicul să comită fapte de violență ce constituie infracțiuni, împotriva judecătorilor și polițiștilor, precum și a membrilor familiilor acestora, ambele articole fiind semnate de inculpat în calitate de autor”.
Dosarul a fost înaintat spre soluționare magistraților Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.