În intervalul 28 iulie – 3 august, la Cajvana se va desfășura a XI-a ediție a puternicului turneu de minifotbal Cupa Stejarului. Așa cum ne-au obișnuit în trecut, organizatorii pun la bătaie premii importante și la ediția din acest an, astfel că este de așteptat ca la Cajvana să ajungă câteva dintre cel mai bine cotate echipe din România.
Astfel, formația câștigătoare va fi recompensată cu 18.000 de lei, vicecampioana va încasa 8.000 de lei, iar ocupanta poziției a treia, 3.000 de lei. De asemenea, vor fi răsplătiți așa cum se cuvine cel mai bun portar și golgheterul turneului.
Taxa de participare este de 1.500 de lei, iar înscrierile se pot efectua în intervalul 3 iunie – 26 iulie. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0729 673 108 (Mihai).