Municipiul Suceava va găzdui în perioada 21-23 decembrie cea de-a VI-a ediție a Cupei Moș Crăciun la fotbal pentru copii. Competiția din acest an este adresată copiilor născuți în anii 2001, 2002, 2003 și 2004, urmând să desfășoare în două locații, sala Liceului cu Program Sportiv din localitate și balonul de la Universitate. La invitația organizatorilor CS Sporting Suceava, Consiliul Județean, Consiliul Local și Liceul cu Program Sportiv au răspuns afirmativ un număr de 30 de formații, precum Ceahlăul Piatra Neamț, FC Vaslui, Mircea Eliade București, FC Odorhei, LPS Botoșani sau FC Buiucani, din Republica Moldova. Dintre formațiile din județul Suceava cu activitate în sectorul juvenil și-au anunțat participarea grupările Sporting, Luceafărul Bucovina, Sport Style și Remember Câmpulung Moldovenesc. „Cupa Moș Crăciun este o competiție prin care dorim să promovăm municipiul Suceava la nivel național și să acordăm o șansă să se manifeste acestor copii, care au numai de câștigat participând la asemenea întreceri. Datorită eforturilor depuse de organizatori, turneul a crescut constant de la an la an și tocmai de aceea, directorul general din cadrul compartimentului de copii și juniori al Federației Române de Fotbal, Dan Ionescu, și-a exprimat dorința de a fi prezent la ediția din acest an a turneului, ceea ce nu poate decât să ne onoreze. Sper ca starea vremii să se amelioreze în următoarele zile, astfel încât echipele participante să nu întâmpine probleme în timpul deplasării spre Suceava”, a declarat managerul competiției, Ciprian Anton.
Iată programul competiției:
Copii 2001 – Teren sintetic Universitate
Grupa A
Vineri, ora 16.00: CSS București – FC I Vaslui
Vineri, ora 16.40: Sport Style Suceava – LPS Botoșani
Sâmbătă, ora 8.20: LPS Botoșani – FC I Vaslui
Sâmbătă, ora 9.00: CSS București – Sport Style Suceava
Sâmbătă, ora 15.00: LPS Botoșani – CSS București
Sâmbătă, ora 15.40: Sport Style Suceava – FC I Vaslui
Grupa B
Vineri, ora 17.20: Mircea Eliade București – Prosport Vârfu Câmpului
Vineri, ora 18.00: Sporting Suceava – FC II Vaslui
Sâmbătă, ora 9.40: Prosport Vârfu Câmpului – FC II Vaslui
Sâmbătă, ora 10.20: Mircea Eliade București – Sporting Suceava
Sâmbătă, ora 16.20: Mircea Eliade București – FC II Vaslui
Sâmbătă, ora 17.00: Sporting Suceava – Prosport Vârfu Câmpului
Grupa C
Vineri, ora 18.40: Pro Calcio București – Ceahlăul Piatra Neamț
Vineri, ora 19.20: Luceafărul Bucovina Suceava – FC Odorheiul Secuiesc
Sâmbătă, ora 11.00: Ceahlăul Piatra Neamț – FC Odorheiu Secuiesc
Sâmbătă, ora 11.40: Pro Calcio București – Luceafărul Bucovina Suceava
Sâmbătă, ora 17.40: Pro Calcio București – FC Odorheiu Secuiesc
Sâmbătă, ora 18.20: Luceafărul Bucovina Suceava – Ceahlăul Piatra Neamț
Copii 2002 – Teren sintetic Universitate
Grupa A
Vineri, ora 21.20: CSS Pașcani – Mircea Eliade București
Vineri, ora 22.00: Sporting Suceava – Ceahlăul Piatra Neamț
Sâmbătă, ora 12.20: Sporting Suceava – CSS Pașcani
Sâmbătă, ora 13.00: Ceahlăul Piatra Neamț – Mircea Eliade București
Sâmbătă, ora 20.20: CSS Pașcani – Ceahlăul Piatra Neamț
Sâmbătă, ora 21.00: Sporting Suceava – Mircea Eliade București
Grupa B
Vineri, ora 20.00: Luceafărul Bucovina Suceava – FC Vaslui
Vineri, ora 20.40: Remember Câmpulung Moldovenesc – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 13.40: Luceafărul Bucovina Suceava – Remember Câmpulung
Sâmbătă, ora 14.20: FC Vaslui – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 19.00: Luceafărul Bucovina Suceava – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 19.40. Remember Câmpulung Moldovenesc – FC Vaslui
Copii 2003 – Sala LPS Suceava
Vineri, ora 17.00: Sporting Suceava – Luceafărul Bucovina Suceava
Vineri, ora 17.30: LPS Botoșani – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 9.00: FC Buiucani – Sporting Suceava
Sâmbătă, ora 9.30: Mircea Eliade București – LPS Botoșani
Sâmbătă, ora 14.00: Mircea Eliade București – Sporting Suceava
Sâmbătă, ora 14.30: Luceafărul Bucovina Suceava – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 18.30: Mircea Eliade București – Luceafărul Bucovina Suceava
Sâmbătă, ora 19.00: LPS Botoșani – Sporting Suceava
Duminică, ora 9.00: LPS Botoșani – Luceafărul Bucovina Suceava
Duminică, ora 9.30: Mircea Eliade București – FC Buiucani
Copii 2004 – Sala LPS Suceava
Vineri, ora 18.00: Sporting Suceava – FC Buiucani
Vineri, ora 18.30: Luceafărul Bucovina Suceava – CSS Pașcani
Sâmbătă, ora 10.00: Luceafărul Bucovina Suceava – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 10.30: LPS Botoșani – Sporting Suceava
Sâmbătă, ora 15.00: LPS Botoșani – Luceafărul Bucovina Suceava
Sâmbătă, ora 15.30: CSS Pașcani – FC Buiucani
Sâmbătă, ora 19.30: Sporting Suceava – Luceafărul Bucovina Suceava
Sâmbătă, ora 20.00: LPS Botoșani – CSS Pașcani
Duminică, ora 10.00: Sporting Suceava – CSS Pașcani
Duminică, ora 10.30: LPS Botoșani – FC Buiucani
Partidele din fazele superioare ale competiției se vor desfășura în cursul zilei de duminică. Meciurile care se dispută pe terenul sintetic de la Universitate vor fi supervizate de Cristian Agafiței, iar cele din sala LPS de Bogdan Agafiței, ambii făcând parte din corpul de observatori al AJF Suceava.