Gruparea Inter Conti s-a încununat câștigătoare a celei de-a șaptea ediții a Campionatului Județean de minifotbal pentru old boys „Ambro”, o competiție devenită deja de tradiție, găzduită de Baza sportivă „Gârla Morii” din Lunca Sucevei. Locul al doilea a fost adjudecat de fosta campioană, Crama cu Ștaif, în timp de Vivendi a ocupat ultima treaptă a podiumului. Felicitări pentru participarea în competiție merită însă toate echipele și jucătorii înscriși în competiție, care au ales să-și petreacă timpul liber făcând mișcare alături de prieteni, în cadrul unei comunități în continuă dezvoltare.
Festivitatea de premiere din acest an a fost precedată de un meci de fotbal între copiii jucătorilor din campionat, aceștia făcând o mare risipă de efort, fiind susținuți frenetic de pe margine de părinți. A urmat apoi deja tradiționala confruntare dintre formația managerilor de echipe din competiția de old-boys și o selecționată a fostelor glorii sucevene, care i-a avut în componență pe frații Dorin și Liviu Goian, Radu Cașuba, Coco Butnaru, Ovidiu Ciobanu, Neculai Grosu, dar și pe antrenorul de lupte Valerică Gherasim, și pe Tiberiu Avram, fostul portar al echipei naționale a ziariștilor.
În cadrul festivității de premiere oficiate de viceprimarul Marian Andronache, Alina Geonea, de la firma ROCKWOOL, și Costel Buta, de la societatea Ambro, au primit distincții toate cele 16 formații participante în campionat, nu doar primele 3 clasate. Premiile individuale au intrat în posesia lui Vasile Tcaciuc (cel mai bun jucător), Liviu Luca (golgeter), Andrei Croitor, Andu Vornicu și Alin Ostafe (cei mai buni portari), Ovidiu Ciobanu (cel mai complet jucător), Lucian Burlacu (cel mai tehnic jucător) și Mihai Bujorean (cel mai combativ jucător).
După premiere, toată lumea s-a retras pe terasă, acolo unde s-a povestit despre fotbal și întâmplări trăite pe teren, în fața unui pahar de vin bun, pe acorduri de muzică de petrecere.
La fel cum s-a întâmplat și în edițiile anterioare, sponsor principal al campionatului a fost S.C. „Ambro” S.A., un nume cu tradiție în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiției fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și firma ROCKWOOL.
Clasament final
1. Inter Conti 15 14 1 0 72-15 43
2. Crama cu Ștaif 15 14 0 1 83-18 42
3. Vivendi 15 13 0 2 91-17 39
4. Valexin 15 11 1 3 59-34 34
5. Brădet 15 10 2 3 77-41 32
6. Urșii 15 9 0 6 42-43 27
7. Euro Express Full 15 8 1 6 38-41 25
8. Ambro-Autobest HQ 15 7 1 7 44-31 22
9. Mușatinii 15 6 0 9 53-57 18
10. Soldori Trans Iaslovăț 15 4 2 9 35-52 14
11. Eco Optic 15 4 1 10 39-50 13
12. Concordia 15 4 1 10 40-68 13
13. Artra 15 3 1 11 30-71 10
14. Bucovina 15 3 0 12 20-62 9
15. Thermonet 15 2 1 12 22-55 7
16. Adistal 15 1 2 12 20-90 5




