Schimbare

Edilii câmpulungeni îl vor muta pe Eminescu din intersecție

Autoritățile locale din Câmpulung Moldovenesc intenționează să mute cât mai repede un bust din bronz din centrul municipiului, după ce până și premierul a observat că este oribil plasat și s-a interesat de statuie după plecarea din vizita făcută în localitate.
Este vorba despre un bust ce îl înfățișează pe poetul Mihai Eminescu, dar care nu place deloc localnicilor, din mai multe motive. Deși lucrarea este, se pare, una foarte valoroasă, bustul este acum subiect de glume și nimeni nu îl consideră nimerit în acel loc, pentru că nu prea are legătură cu istoria Câmpulungului și nimeni nu a mai pomenit statuie plasată astfel.
Nu are nimeni nimic cu Eminescu și nu ar îndrăzni nimeni să ia în derâdere simbolul cultural, dar pentru că personajul a fost sculptat cu orbitele goale, localnicii mai puțin pricepuți în ale artei îi spun azi în glumă statuii “Mihăiță – Chiorul” și au brodat pe seama ei o povestioară. Potrivit acestui folclor modern, bietul personaj etern îndrăgostit, înjosit de autorități să stea mereu ca un cerșetor pe marginea străzii, în intersecție, pe un soclu de marmură care seamănă cu un frigider, ar fi văzut trecând pe drum atâtea inaccesibile frumuseți tinerele, încât I s-ar fi scurs ochii după ele…
Tocmai bustul cu pricina, aflat în calea tuturor, a fost recent remarcat și de premierul Tăriceanu, care nu l-a considerat deloc frumos în acel loc. Șeful Guvernului nu a spus nimic pentru moment, dar s-a uitat lung la cumplita priveliște și apoi s-a interesat insistent ce e cu ea.
Lucrarea aparține artistului Ion Lucian Murnu
De fapt, bustul din bronz a fost realizat în 1975 de artistul Ion Lucian Murnu, celebru astăzi la Paris, și a fost achiziționat de localitatea suceveană în vremea comuniștilor. Artistul a fugit însă în străinătate și a căzut în dizgrația comuniștilor, așa că obiectul nu a mai putut fi expus și a zăcut la Muzeul Arta Lemnului până în 2001.
Fostul primar de atunci, Constantin Mangiurea, a vrut să intre în istorie prin scoaterea lui Eminescu de la beci. Atunci s-a comandat un soclu de marmură pe bani publici, pe care primarul și-a înscris, desigur, numele, alături de al firmei ce a realizat soclul. Bustul, care are acum o valoare de inventar de 22 milioane de lei vechi, dar după unii specialiști ar valora chiar sute de mii de euro pe piață, a fost expus în modul cel mai nefericit, la marginea unui strat, în intersecție.
Ideea amplasamentului se pare că nu a fost a primarului de atunci, ci este revendicată de un fost consilier local din acea vreme, Dumitru Priscornic, reprezentant al PD. Priscornic este convins că s-a procedat bine cu statuia și declară și azi că e mândru de ideea lui, în ciuda părerilor oripilate.
Edilii locali au mai discutat despre posibilitatea mutării bustului bietului Eminescu într-un loc mai potrivit, probabil lângă Casa de Cultură, dar nu s-au grăbit. Și așa s-a ajuns să îi impulsioneze discret chiar premierul…

Recomandări

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu