ECRANUL CU AMINTIRI

Cînd te surprinzi cîrtind la adresa generației tinere, e semn de tristă bătrînețe. Totuși, un reproș îmi permit: cei care, astăzi, se bucură de junețea celor 18-25 de ani, pur și simplu n-au habar de realitățile României ceaușiste. Nu-i vina lor și nu-i vorba de voită uitare, fiindcă nu poți uita ceea ce n-ai avut cum cunoaște. La urma urmei, de unde să știe? Școala îi învață, ori, barem, le sugerează cum se trăia pe vremea lui Ștefan cel Mare, iar literatura pe teme istorice vine cu reconstituirile ei. Știm în amănunțime cum a fost ales Cuza dar cine să știe cum a fost „ales” Ceaușescu la Congresul XIV? Propunerea nici n-a fost pusă la vot! (Voi reveni asupra momentului, la care am fost martor, cu alt prilej). Consider de-a dreptul necesare incursiuni gen „a fost odată” în „epoca de aur” și, astăzi, încerc oarecari contribuții la istoria (prea puțin știută) a cinematografiei românești. Doar fost-am, membru (cît am fost) al Comisiei cinematografiei: Care Comisie era compusă aproape în exclusivitate din… diletanți. Dorind să „acopere” toate sectoarele (nu sub aspectul competenței în a șaptea artă, ci al reprezentării pur și simple), onorata comisiune cuprindea șefi: ai armatei, ai UTC-ului, ai sportului, ai învățămîntului s.a.m.d. Ei urmau să decidă dacă pelicula X înfățișa cum se cuvine armata noastră, pionierii noștri, elevii noștri, sindicaliștii noștri… De regulă, șefii, fiind, cum se știe, ultra-ocupați, își trimeteau adjuncții. Singurul lipsit de adjuncți era subsemnatul. Mă tem că și singurul „în chestiune” (iertați-mi lipsa de modestie, dar ea se nutrește din realitatea unui context alcătuit din nepricepuți, așa că se poate utiliza, la nevoie, zicala „în țara orbilor…”). Erau prezenți, desigur, și conducători ai Centralei „România film”, ca și unii realizatori ai peliculei vizionate – dar, ca „parte incriminată”, așa că… Aveam printre noi și un general, doctor în istorie – Ilie Ceaușescu. Mi s-a părut mult mai modest și mai prietenos decît frate-său, dar mai aerian și mai precoce… ramolit. Asemănarea fizică nu era izbitoare, însă avea unele trăsături inconfundabile, precum și inflexiuni tipice pentru familia de la Scornicești. Venea foarte rar și, de regulă, la zece minute după începerea proiecției, adormea și începea să… sforăie! Reprezentanții pionierilor, UTC-ului, sportului etc. etc. începeau să tușească discret, apoi tot mai tare, căutînd să rezolve într-un fel penibilul situației. La MAN îmi permiteam să ghiontesc patriarhul adormit (Justin), dar să atingi cu cotul un Ceaușescu, fie el și sforăitor? Pînă la urmă, s-a găsit soluția; de la pupitrul tehnic, se ridica nivelul sunetului și se amplificau „înaltele”, iar personajul revenea, vrînd-nevrînd, în lumea celor treji. Desigur că, la concluzii, lua cuvîntul și înșira cîteva lozinci fără legătură cu filmul… Onor Comisia se ocupa, în mare, de următoarele: discuta și aproba planul producției cinematografice pe anul următor, aviza scenariile menite să intre în lucru, acorda viza ultimă filmelor nou realizate, rezolva diverse contestații etc. Planul pe anul următor nu era altceva decît o salată de lozinci, despărțită în așa zise „capitole tematice”. Spre a-și asigura cuprinderea în Plan, Casele de filme născoceau sumedenie de prezentări ale unor filme fantomă, destinate să contribuie hotărîtor la „formarea omului nou”. Deci, nu scenariștii ori regizorii propuneau, ci Consiliul Culturii (evident, și al „Educației Socialiste”) comanda filme despre o anume temă. La loc de cinste: canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul, „înflorirea personalității în socialism”, „lupta pentru promovarea noului în producție”. Un scenariu, chiar genial, n-avea șansa să intre în plan decît dacă se găsea cineva să aducă din condei rezumatul prezentării către vreo pătrățică din grila tematică. Producătorii-delegați ai Caselor de filme se perfecționaseră pînă într-atît în arta de a minți convingător, încît erau capabili să prezinte „Sara pe deal” drept un bun prilej de a revela înfăptuirile socialismului în domeniul edilitar rural, iar „Malul Siretului”, un poem închinat lucrărilor hidrotehnice din sistemul Siret-Bărăgan! Am avut bucuria să contribui la aprobarea unor scenarii cu adevărat valoroase, dar n-am izbutit să determin ne-intrarea în producție a scenariilor idioate; mai toate filmele la adresa cărora am avut observații esențiale (proletcultism, schematism, festivism, precaritate artistică – procesele verbale ale ședințelor se mai păstrează) ajungeau, repede, în producție. Printre ele, s-au strecurat și cîteva pelicule de reală valoare. Cum? – cu alt prilej.