Ecouri târzii

Revista „Dacia literară” pregătește un număr dedicat Colocviului Național de Poezie, Iași, 1978 – eveniment pe care unii l-au considerat „un reper în destinele poeziei române postbelice”, alții l-au perceput doar ca „viforos”, în vreme ce aprecierile „organelor” (vezi „Cartea albă a Securității” p. 141-142) sunt de-a dreptul aiuristice: „O răbufnire plină de pornografie și vulgaritate, o dezlănțuire a mahalalei, numai ciomagul mai lipsea”. Ecourile Colocviului încă nu s-au stins, drept pentru care par justificate tentativele de reevaluare a evenimentului, spre a fi așezat la locul ce i se cuvine în istoria literelor române.
Cea mai sigură cale capabilă să ofere o imagine cât mai apropiată de realitate rămâne publicarea in extenso a intervențiilor – multe surprinzător de curajoase și de explicit expuse, chiar dacă n-au lipsit și luări de cuvânt inutil ireverențioase ori teribiliste. Fusesem, până atunci, implicat în organizarea a patru ediții ale Festivalului Național (apoi internațional) de Poezie „Mihai Eminescu”. În cartea editată de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor la a 65-a aniversare, pag. 119-122, este publicată lista participanților la Festivalul ieșean, cu 130 de nume – aproape că se suprapune peste tabelul participanților la Colocviul de poezie. N-au lipsit la edițiile Festivalului din 1970, 1972, 1974, 1977, ca și la Colocviul din 1978, Șt. Aug. Doinaș, Ana Blandiana, Laurențiu Ulici, N. Manolescu ș.m.a.
Numai că nu s-au înregistrat, atunci, tranșantele atitudini opozante și, firește, reacția cvasiunanimă de solidarizare din 1978 cu „dizidența”. Care-s explicațiile? Am organizat și următoarea ediție a Festivalului „Eminescu”, în 1980, cam cu tot aceeași listă de participanți români, cu o desfășurare, să-i spun astfel, „calmă”, în pofida faptului că, între timp, asupra vieții literare și literaturii în sine se abătuseră noi rafale de jugulări și obstrucții. Cum au fost „indicațiile”, participanții au fost strategic risipiți în grupuri mici, pe la diferite șezători în teritoriu, fără vreun conclav de dezbateri, programul incluzând doar un spectacol festiv mamut și lecturi în fața unui public restrâns, din medii puțin interesate de avatarurile vieții literare românești.
N-a mai existat niciodată prilejul unei atât de memorabile ieșiri decise în agora precum a oferit Colocviul de Poezie! (De altfel, după „surpriza” de la Iași, au fost interzise ani în șir toate adunările scriitoricești, inclusiv cele de alegeri și s-au anulat Colocviile ce urmau să aibă loc, de Proză și Critică) Se pot avansa diferite ipoteze menite să explice individualitatea Colocviului, precum și radicalizarea lui, probabil, nepremeditată. Prima și cea mai la îndemână ar fi aceea că, în literatură, se ajunsese, prin constanta „strângere a șurubului” începând cu 1971, pur și simplu la… terminarea filetului, depășindu-se, adică, limita suportabilului, prin continuă agresare a libertății de creație. Nu trebuie, însă, uitat că și în sala Teatrului Național, și în aceea a Bibliotecii Universitare, s-au făcut auzite nu puține aluzii la cultul personalității, la libera circulație a ideilor, la precaritatea nivelului de trai, venite de la tribună, dar și detectabile în rumoarea generală a sălii, în care se împleteau comentariile exclamative ale publicului cu acelea ale scriitorilor participanți. Din acest punct de vedere, îmi îngădui să consider conclavul poetic din 1978 un semnal deslușit al unei opoziții față de politica oficială – nu numai culturală – venit din orașul în care fălticeneanul afirmat la Iași, Labiș, a dat semnalul dezghețului în poezia română, tot așa cum, în sfera politicului (păstrând, desigur, proporțiile) de la Iași au pornit și primele semnale ale revoluției de la 1848, și ale celei de la 1989.
În luna mai a aceluiași an s-a desfășurat, la Cluj, Colocviul Național de Dramaturgie. Teatrul era, în acea vreme, și mai „hingherit” decât poezia. Am condus una dintre ședințe și pot afirma că, deși s-ar putea vorbi despre o tonalitate generală revendicativă, Colocviul clujean a fost departe de temperatura dezbaterilor de la Iași. Drept pentru care și referatul, și luările de cuvânt au fost publicate, pe când cele ieșene, niciodată – așa că se încearcă acum reconstituiri din înregistrări ocazionale, fatal incomplete. În a doua zi a Colocviului, „forurile” erau alarmate de-a binelea. Ca gazdă organizatoare, am fost invitat să intervin cumva pentru „potolirea spiritelor”. Aveam, pe biroul de la Editura „Junimea”, o placă de la protecția muncii: „Nu lucrați sub tensiune!” Am adus-o în sala Colocviului și am instalat-o pe masa prezidiului. „Detensionarea” a durat un minut-două; după ceva haz, totul a revenit la „primejdioasa” normalitate…