Relaxarea politicilor monetare și fiscale nu conduce la creștere economică, a declarat Valentin Lazea, economistul șef al BNR, precizând că economiștii ignoră experiența din ultimele secole care arată că nu aceasta este „calea”, iar decidenții din România cad în capcana noilor idei, informează Mediafax.”Dacă numai prin politici monetare și fiscale relaxate s-ar obține creștere economică, atunci Zimbabwe ar trebui sa aiba cea mai mare creștere economică pentru că ei au cea mai relaxată politică monetară. Problema este că înțelepciunea, secole întregi de management economic arată că nu prin politici fiscale și monetare laxe se obține creștere economică. Ceea ce agravează problematica în momentul de față este că în lume există un trend general care spune că asta e calea cea bună. Economiștii în general au abdicat de la învățătura de secole care spune că nu asta e calea și acum încearcă să fie mai deștepți decât toate generațiile trecute, aruncă la gunoi cărțile și experiențele care spun că nu politica monetară și fiscală laxe generează creșterea și acum încearcă să reinventeze roata. Și dacă economiști din toată lumea spun asta, și ai noștri decidenți spun că de ce să nu creadă chestia asta? Va fi o bătălie ideatică și miezul problemei pentru mulți ani de acum înainte”, a afirmat Lazea la o conferință pe tema aderării la zona euro, menționând că exprimă un punct de vedere personal.




