Economia Spaniei ar trebui să revină pe creștere în a doua jumătate a anului 2009, dar va intra în recesiune anul viitor dacă economia mondială va înregistra același trend, a declarat, ieri, premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero, citat de Reuters.
„Consider că în a doua jumătate a anului viitor vom avea deja creștere trimestrială a activității economice, raportându-ne la intervalul de trei luni precedent, deși acest lucru nu înseamnă că vom avea un avans anual. Dacă vom avea o recesiune a economiei mondiale, în mod logic vom fi în recesiune”, a afirmat Zapatero, într-un interviu pentru ziarul local Publico.
Rata șomajului în Spania a ajuns la cel mai ridicat nivel din zona euro, după ce boom-ul pieței locuințelor, care a durat două decenii, s-a prăbușit concomitent cu declanșarea crizei sectorului global de creditare.
Firmele și gospodăriile au realizat credite masive pentru a finanța expansiunea sectorului imobiliar, iar Banca Națională a Spaniei a anunțat că rata împrumuturilor neperformante va continua să avanseze, după ce s-a triplat într-un an și a atins maximul ultimului deceniu în luna august.
Guvernul a anunțat că economia spaniolă a stagnat în trimestrul al treilea și a menținut estimările privind un avans anual de 1,6% în 2008 și de 1% în 2009. Economia Spaniei a înregistrat în 2007 o creștere de 3,7%.
Comisia Europeană anticipează că economia spaniolă va intra în recesiune până la finele anului, iar Fondul Monetar Internațional previzionează că se va contracta cu 0,2% în 2009.
„Ne așteaptă un an de muncă foarte intensă pentru a ne asigura că economia își reia trendul de creștere. Revenirea va necesita timp și efort”, a afirmat Zapatero.
Premierul a afirmat că economia a fost afectată în mod semnificativ de limitarea creditării, deși condițiile de pe piața financiară încep să se îmbunătățească.
Spania nu va oferi fonduri publice, așa cum prevede regulamentul Uniunii Europene, dar va găsi alte modalități pentru a ajuta firmele, a continuat oficialul spaniol.