ECOLOGIE?

Avem organizații ecologice. Avem partide ecologice. Avem chiar și universități ecologice (greu de presupus ce legătură ar avea, de fapt, ecologia cu respectivele instituții de învățământ superior!). Avem, adicătelea, firme. Ce-i dincolo de ele? În anii electorali, formațiunile politice revendicate de la ecologie mai mișcă oarecum, vizând, desigur, voturi; par mult mai puțin interesate de starea reală a naturii în spațiul mioritic. Organizațiile ecologice neguvernamentale mai mîrîie din cînd în cînd, cu precădere în chestiuni de răsunet internațional (Bîstroe), dar și cînd apare eventualitatea obținerii unor fonduri europene. Ceea ce se petrece zi de zi în apele, pădurile, ogoarele și văzduhul nostru, prezintă, pare-se, interes minor. Cu inocență, legătura între inundații si despăduriri se face abia acum, cînd, de fapt, orice școler ar trebui să știe că defrișarea sălbatică aduce după sine revărsări necontrolate și alunecări de teren. Comisii de anchetă descoperă gater (ilegal) după gater; chiar nu le-a văzut nimeni vreme de 15 ani? Un gater nu-i o „drujbă” cu care tai, încarci și fugi, ci o instalație industrială născătoare de tărăboi, vînzoleală, rumeguș, forfotă de camioane, învîrteli financiare ș.a.m.d. Poliția și pădurarii n-au avut habar de toate astea mai bine de un deceniu și s-au trezit într-o „bună” dimineață cu muntele dezgolit? Probabil că are cine să pună răspicat întrebarea de mai sus celor în cauză și nădăjduiesc c-or s-o facă. Dar ecologii noștri, unde erau? Nimeni n-a văzut movilele de rumeguș otrăvitor al apelor de munte, aliniindu-se de-a lungul pîraielor ca dunele în deșert? N-a uimit pe nici un ecologist tăierile „rase”, mai nemilos practicate decît de fostul „Sovromlemn”? De milenii plouă în România și n-a căzut pod după pod ca în anul de grație 2005. Chiar și de la fereastra trenului, bravii noștri ecologi puteau remarca excavatoarele și draglinele scormonind fundul apei în preajma pilonilor de sprijin! (O întîmplare: vara trecută pescuiam, la Prut, în zona Sculeni și, dintr-o dată, își face apariția o draglină zăngănitoare pe șenile, urmată de câteva basculante goale. Cînd a înfipt cupa în apă, zburătăcindu-mi peștii, m-am răstit la excavatorist, întrebîndu-l dacă are autorizație de la mediu. Cine știe ce-o fi crezut că sunt – imediat, a întors draglina și, cu basculantele după el, a tulit-o peste deal. Probabil, în altă zonă…) Mica ecologie se poate rezuma, cu folos, la culegerea peturilor din pîraie; marea ecologie s-ar cuveni să sesizeze agresiunile majore, capitale, la adresa mediului. Aici, pauză! Și de acasă, din fotoliu, ecologistul ar putea sesiza enormitatea anunțului de la mica publicitate „Teren de vînzare la Vadu, lîngă pădure, Grindul Chituc, zonă declarată rezervație…” Grindul Chituc, în Deltă, este rezervație naturală cu regim special: au drept de acces numai cercetătorii autorizați de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și doar în cazul efectuării unor investigații științifice. Și iată că Primăria din Săcele a vîndut (!!) pînă acum 250 de hectare din teritoriul rezervației unor boși bucureșteni care, la rîndu-le, fie că au revîndut imediat pămîntul (au cumpărat cu 5 milioane hectarul și au vîndut cu 1 miliard!), fie că și-au construit vile și case de vacanță în inima rezervației cu… acces interzis! Pentru luna august, aceeași Primărie anunță o nouă licitație, vizînd alte 800 de hectare din Grindul Chituc! Oare prefectului de Constanța nu i-a tremurat mîna cînd a semnat titluri de proprietate într-o zonă ocrotită de legislația României? Dar ecologiștii noștri, preocupați de Bîstroe (de, răsunet internațional) n-au nimic de spus despre jaful din Deltă? De ce avem organizații ecologice, partide ecologice, universități ecologice? Tare mă tem că răspunsu-i unul singur: degeaba.