O eclipsă inelară de Soare, vizibilă parțial și din România, pentru urmărirea căreia va fi din nou nevoie de ochelarii cu filtre speciale, va avea loc pe 3 octombrie, informează Institutul Astronomic al Academiei Române, într-un comunicat.
La această dată, Luna va trece prin fața Soarelui, făcând vizibilă, în România, o eclipsă parțială. Aceasta este cea de-a patra eclipsă din acest secol și va fi vizibilă în totalitate în nordul Portugaliei, Spania, Algeria, Tunisia, Sudan, Ciad, sudul Etiopiei și Kenya.
Eclipsa poartă denumirea de „inelară” deoarece partea din discul Soarelui care rămâne vizibilă ia forma unui inel. Umbra produsă de trecerea Lunii prin fața Soarelui nu atinge suprafața Pământului. Acesta întâlnește în timpul unei astfel de eclipse prelungirea conului de umbră și nu conul propriu-zis, așa cum se întâmplă la o eclipsă totală de Soare.
În București, eclipsa va începe la ora 10:15 și se va sfârși la 12:50. Maximul va fi la ora 12:32, când acoperirea discului solar va fi de aproximativ 57%, adică aproape maximul de acoperire vizibil de pe teritoriul țării noastre. În localități precum Bacău, Brăila, Iași sau Constanța, Soarele va fi acoperit doar o treime.
Pentru urmărirea acestei eclipse, Institutul Astronomic recomandă folosirea ochelarilor cu filtre speciale pentru protejarea ochilor.
Pe 29 martie 2006 va avea loc și o eclipsă totală de Soare, cu o durată mai mare decât cea care a fost vizibilă în România pe 11 august 1999. Maximul ei va fi de peste 4 minute, iar în Antalia, acolo unde se va organiza și un simpozion internațional la care participă și România, durata va fi de 3 minute și 13 secunde.