Se întâmplă uneori ca privirea noastră să se lipească fie de un nor rozaliu, fie de gingășia unei flori sau de zâmbetul unui copil.
Mintea se oprește și, brusc, parcă ne simțim inundați de o pace interioară, de o liniște și de o bucurie infinite, ca și cum ființa noastră nu mai are granițe, nu mai există nici timp, nici spațiu.
Am da orice să păstrăm această stare, să o regăsim ori de câte ori vrem.
O călătorie spirituală prin care putem să depășim locurile comune ale gândirii cotidiene
O astfel de trăire ne catapultează dincolo de granițele cotidianului, astfel încât, pentru o clipă, ne întoarcem la Sinele nostru Adevărat.
Putem privi această carte ca pe o provocare: imaginea pe care o dăm acum realității este într-adevăr și cea mai adecvată, adevărul ultim despre noi înșine?
Știm cine suntem, care este puterea noastră reală și în ce rezidă ea?
Cartea aceasta ne provoacă la o călătorie spirituală prin care putem să depășim locurile comune ale gândirii cotidiene.
Urmând lumina călăuzitoare a acestei lecturi, putem ajunge la comuniunea reală cu ceilalți
Cea mai înrădăcinată prejudecată este aceea că suntem totuna cu mintea noastră. Într-adevăr, mintea poate fi un instrument extraordinar, dar în același timp este principala sursă a anxietății noastre.
Cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut și griji legate de viitor, mintea ne macină personalitatea, liniștea, potențialul și ne împiedică dezvoltarea spiritului.
Mulți dintre noi vor descoperi că obstacolul cel mai mare în calea acestei dezvoltări îl reprezintă relațiile noastre cu ceilalți, mai ales relațiile intime.
Urmând lumina călăuzitoare a acestei lecturi, putem ajunge la comuniunea reală cu ceilalți. Ne putem descoperi sinele autentic, complet și perfect.
Putem deveni noi înșine, stăpâni pe forța noastră spirituală reală dacă ne abandonăm momentului prezent.
Sursa: www.cartespirituala.ro