Muncă

Echipele tehnice ale PD-L și PSD redactează „Parteneriatul pentru Suceava”

Orest Onofrei :„Vom susține prioritățile pentru județul Suceava prinse deja în programul de guvernare”

Echipele tehnice ale PD-L și PSD lucrează la redactarea „Parteneriatului pentru Suceava”. Prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, component al staff-ului tehnic, a declarat după întâlnirea de ieri că discuțiile pe marginea parteneriatului care va fi parafat între organizațiile județene ale celor două partide vizează adaptarea la nivel județean a Parteneriatului pentru România și prioritățile de dezvoltare ale județului. „Am stabilit ca miercuri (nr- 21 ianuarie) să avem o întâlnire în care să inventariem toate prioritățile pe care să le susținem împreună. Vom susține prioritățile pentru județul Suceava prinse deja în programul de guvernare, însă le vom completa și cu altele noi, urmând ca până la finele acestei luni președinții celor două partide să parafeze în mod oficial <Parteneriatul pentru Suceava>. Pot să mai spun că avem în vedere lucruri de importanță majoră pentru județ”, a declarat Onofrei.
Trebuie spus că din staff-ul PD-L, pe lângă Orest Onofrei mai fac parte secretarul general, deputatul Ioan Bălan, secretarul general adjunct, Cristi Crețu și vicepreședintele Niculai Barbă, iar din echipa tehnică a PSD, prim- vicepreședintele organizației județene, deputatul Cătălin Nechifor, Eugen Girigan, Corneliu Popovici și Alexandru Lăzăreanu.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Vicepreședintele PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Vicepreședintele și purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Alex Covașă, este noul consilier de comunicare al primarului PSD Vasile Rîmbu

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce

Mesaje de forță pentru susținerea lui Crin Antonescu, transmise de liderii PNL și PSD Suceava: „Este singurul președinte de care România are nevoie și care va continua dezvoltarea țării”