Antrenorul echipei feminine de gimnastică a României, Nicolae Forminte, a declarat, duminică, după calificări, că este mulțumit de evoluția sportivelor sale „care nu au făcut greșeli majore”, însă a adăugat că acestea pot arăta un nivel mai bun în finală, informează site-ul chinaview.cn.
„Sunt mulțumit de performanța fetelor, pentru că nu au existat greșeli majore de execuție, însă ele pot mai mult. Sper ca în finală să arate cel mai bun nivel. Nu contează concursul de calificare. Finala este un alt concurs, în care se poate întâmpla orice”, a declarat Forminte, după ce România s-a clasat pe locul al doilea, după China, în prima subdiviziune din cadrul calificărilor concursului pe echipe de la JO-2008.
Nicolae Forminte a explicat că a decis să o folosească pe Andreea Acatrinei în locul Andreei Grigore, deoarece prima a arătat o formă mai bună la antrenamente. „Acatrinei s-a antrenat mai bine și a arătat mai multă consistență înainte de concurs. De aceea am ales-o în locul Andreei Grigore. Din păcate Acatrinei a căzut de pe bârnă, dar astfel de lucruri se mai întâmplă. Așa este în gimnastică”, a menționat tehnicianul român.
Steliana Nistor, lăudată Antrenorul a lăudat-o pe Steliana Nistor, despre care a spus că este o gimnastă „foarte talentată” și „o luptătoare”, pentru că evoluează în ciuda unor probleme medicale.
Sandra Izbașa a recunoscut că distanța dintre echipa României și cea a Chinei este uriașă, dar este convinsă că formația română poate urca pe ultima treaptă a podiumului. „Pentru finală trebuie să avem mai mult autocontrol”, a afirmat gimnasta.
După disputarea primelor trei subdiviziuni, România ocupa locul al patrulea într-un clasament intermediar, cu 238.425 puncte, după China (248.275 p) și Statele Unite (246.800 p) și Rusia (244.400 p).
Potrivit Reuters, „gimnastele române, campioane olimpice en-titre, au dat vina pe oboseală pentru performanța mediocră din calificări”. Nicolae Forminte a precizat că sportivele sale au părut obosite, din cauza orei la care a început competiția. „Cred că a fost un dezavantaj pentru sportivele mele să concureze în prima subdiviziune, la o oră așa matinală (n.r. – ora 10.00 în China). Au fost obosite și emoționate”, a spus Forminte.
Gimnaștii români, în trei finale olimpice Echipa masculină a României s-a calificat, sâmbătă, în finala concursului olimpic de gimnastică, după ce a ocupat locul opt în preliminari.
România a reușit să ocupe locul opt la ultima rotație și a acumulat un total de 359.350 puncte. Celelalte țări calificate în finală sunt China, Japonia, Rusia, Coreea de Sud, Germania, SUA și Franța.finala pe echipe va avea loc la 12 august.
Singurul reprezentant al României în concursul individual compus va fi Flavius Koczi, calificat de pe locul 16.
România va avea reprezentanți în trei finale: la sol, Marian Drăgulescu, calificat de pe locul doi, cu 15.925, la sărituri, tot Drăgulescu, calificat de pe locul 1, cu 16.762 și Flavius Koczi, calificat de pe locul cinci, cu 16.587.
De asemenea, Robert Stănescu va evolua în finala de la inele, după ce s-a calificat de pe locul opt, cu 15.750.
Jocurile Olimpice
Echipele feminine și masculine de gimnastică s-au calificat în finale





