Dificil

Echipele de recuperare a datoriilor la Termica s-au “lovit” de ușile închise ale rău-platnicilor



Angajații Termica trimiși pe teren împreună cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, pentru a bate la ușile rău-platnicilor, să-i determine să își achite din datoriile restante, s-au “lovit” de uși închise.
În cele mai multe cazuri, chiar de au mers de mai multe ori, la ore diferite, sau chiar de uneori era clar că proprietarii sunt acasă, nu li s-a deschis ușa, rău-platnicii ignorându-i, la fel ca și obligația pe care o au, de a achita ceea ce consumă.
„Împreună cu asociațiile de proprietari am format 28 de comisii mixte. În perioada 20 martie – 5 mai au fost vizitate 612 apartamente, în sensul că la acestea s-a bătut la ușă în mod repetat. Din cele 612, la 395 nu li s-a deschis ușa niciodată, deși s-a mers la fiecare de câte trei ori, la ore diferite”, a declarat directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu.
În urma acestor acțiuni s-au încasat doar 35.600 de lei.
„Sunt situații în care proprietarii nu recunosc debite importante, de zeci de mii de lei. Nu e ușor ca după programul de lucru să mergi la ușa omului, unde nu ești bine primit, pentru recuperarea de creanțe”, a adăugat directorul Termica.
De altfel, acesta a tras un semnal de alarmă asupra riscului ca sistemul centralizat de termoficare să nu mai poată fi funcțional, pentru că, din cauza rău-platnicilor și a problemelor cauzate de aceștia, de la opriri ale apei calde și căldurii în asociații, până la problemele economice ale societății de termoficare, tot mai mulți dintre consumatorii bun-platnici vor să se debranșeze, optând pentru alte variante de încălzire, la care nu mai depind de vecinii lor.



Recomandări

Demolare parțială de garaje pe strada Mărășești, unde acțiunea Primăriei Suceava a fost blocată de o ordonanță prezidențială

Demolare parțială de garaje pe strada Mărășești, unde acțiunea Primăriei Suceava a fost blocată de o ordonanță prezidențială
Demolare parțială de garaje pe strada Mărășești, unde acțiunea Primăriei Suceava a fost blocată de o ordonanță prezidențială