S-a întâmplat minunea, a mai bătut Dinamo pe cineva. Cealaltă minune, să bată și Botoșani pe cineva, nu putea să coexiste. Cel mai meschin rezultat ar fi fost egalul, așa măcar s-a bucurat una din părți. Posibil oricum să se dovedească frecție la picior de lemn, căci mai e mult până departe. Suntem la două treimi din sezonul regulat, iar săptămâna aceasta se va lăbărța etapa cu numărul 21, ultima din 2023. Chiar cele două de mai sus, care încheie clasamentul, vor încheia și etapa, și anul fotbalistic. Cei de la FC Botoșani speră la nițică înțelegere de la Galați, ca între moldoveni. Știindu-l pe Dorinel, care oricum nu e moldovean, nu va fi cazul. Sau nu cu vreo intenție. În schimb, Dinamo chiar are șansa de a mai adăuga trei puncte peste săraca-i zestre, ceea ce ar pune sezonul de toamnă într-o lumină chioară, dar care măcar biruiește întunericul. Vecinii de la Voluntari sunt adversarii, o echipă ciudată în acest sezon. Revenind la Botoșani, e păcat că va încheia în felul acesta deceniul de prezență pe prima scenă. Nu știu dacă îi ajută cu ceva, dar aș remarca faptul că a nu bate pe nimeni nu e caz singular în Europa, nici pe departe. Iar dacă la campionate liliputane precum Andorra, Gibraltar, Malta, San Marino te-ai putea aștepta să existe oști de strânsură pentru a încropi o ligă, ce spuneți de Austria sau de Croația?! Ajunge și o privire dincolo de Prut, în campionatul Moldovei. La Ucraina și Israel aș zice că trebuie măsură diferită. Am lăsat la urmă Slovacia, adică exact țara pe care sperăm s-o batem la vară, la EURO. Și nu întâmplător am lăsat-o la urmă, ci pentru că în clasamentul primei ligi există DOUĂ echipe fără victorie! E drept, în niciunul dintre campionatele enumerate mai sus nu s-a ajuns așa departe, adică la 20 de jocuri pe sec. Aici, FC Botoșani taie orice concurență. Să așteptăm însă și al 21-lea val, poate vine Moșu…
PS. Ca să închei rotund subiectul abordat în articolul de acum două zile, tot legat de reacțiile generate de retragerea Cristinei Neagu, pe același gsp.ro a apărut un editorial al lui Cătălin Striblea, un tip recunoscut pentru tact și moderație, dar care spune, nici mai mult nici mai puțin, că el n-ar fi publicat un articol precum cel al lui Costi Prună. Cam drastic, eu aș zice că problema principală a fost momentul.