Institutul „Matei Balș” va pune în funcțiune, din toamna acestui an, un echipament unic în România și al șaptelea din UE, care permite identificarea, în maxim opt ore, a germenilor care provoacă maladii grave, inclusiv septicemia severă, a anunțat, luni, managerul unității, Adrian Streinu-Cercel.
„Institutul dispune de aparatură de ultimă generație în dotarea laboratoarelor și a secțiilor de terapie intensivă, care permit diagnosticul precoce și de mare precizie, și respectiv salvarea de vieți. Suntem încă la început în utilizarea tehnicilor PCR de identificare a virusurilor HIV, HBV, HCV, CMV, HPV, micobacteriilor TB atipice și a altor germeni. Echipamentul pe care l-am achiziționat costă aproximativ 600.000 de euro și este primul din România și al șaptelea în Uniunea Europeană”, a spus managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală, profesorul Adrian Streinu Cercel, în conferința organizată cu ocazia acreditătii unității sanitare.
El a precizat că noua tehnologie permite stabilirea unui diagnostic în cel mult opt ore în cazul unui pacient critic sever, chiar și în șocul toxicoseptic.
„Fără un tratament adecvat, un astfel de bolnav pierde 7,3 la sută șansa de supraviețuire pe oră. O astfel de investigație costă 125 de euro, dar tratamentul până la stabilirea unui diagnsotic fără o analiză de acest tip costă 2.000 de euro pe zi”, a mai spus managerul Institutului „Matei Balș”.
Un alt pas în dezvoltarea medicală a institutului îl reprezintă diversificarea tehnicilor de genetică moleculară (PCR), ca principală modalitate de diagnostic a tuturor infecțiilor, dar și în scop de stabilire a patogenității agenților infecțioși și a prognosticului, de monitorizare a tratamentului specific și cercetare epidemiologică, concomitent cu asigurarea gradului de protecție a personalului și a mediului într-o rețea integrată de boli infecțioase.
Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” este între primele patru spitale din România care au fost acreditate.
„Acreditarea este un pas foarte important în viața unui spital, respectiv a unui institut, care certifică calitatea serviciilor. Institutul Național de Boli Infecțioase «Prof. Dr. Matei Balș» este prima unitate sanitară de stat din România certificată ISO 9001:2000 pentru calitatea serviciilor de asistență medicală de specialitate, în prezent certificată ISO 9001:2008. De asemenea, laboratoarele au fost acreditate, astfel că acreditarea de către Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), instituția responsabilă cu definirea și implementarea procesului de acreditare a spitalelor, a venit pe un drum neted”, a precizat profesorul Streinu-Cercel.
Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” este afiliat instituțiilor internaționale de supraveghere a bolilor infecțioase (ECDC, EuroAIDS etc.) și este parte din planul internațional de măsuri privind emergența și reemergenta bolilor infecto-contagioase (SARS, gripă etc.), în sensul intervenției rapide în caz de situații speciale, conform Întâlnirii G8.
De asemenea, institutul coordonează, din partea Ministerului Sănătății, Programul de gripă – intervenție pre-pandemică și are ca prioritate întărirea capacității de intervenție rapidă în caz de atac bio-terorist, a adăugat medicul.
În viitor, investițiile se adresează pacienților dar și personalului, întrucât numai în ultimele două săptămâni au plecat două asistente, ceea ce înseamnă foarte mult în politica secțiilor unde au lucrat, a mai spus Streinu-Cercel.
La spital sunt investigați zilnic aproximativ 500 de pacienți, spitalul funcționând cu 700 de paturi.
Secție de preterapie a fost realizată în patru luni, fiind schimbate toate țevile, cablurile electrice și sistemul de menținere a oxigenului cu presiune crescută.
Totodată, în secție există un laborator pentru investigații rapide, acestea fiind realizate în 10-20 de minute, reprezentând o nouă abordare a pacientului, înainte de a fi necesară ventilația mecanică la terapie intensivă.
În institut se desfășoară activitate de învățământ post-universitar și academic, iar cercetarea științifică în domeniul bolilor infecțioase vizează dezvoltarea și eficientizarea compartimentelor de imunologie, biologie celulară, genetică moleculară, epidemiologie, hepatologie, neuroelectrofiziologie, prin utilizarea tehnicilor de vârf, de ultimă generație, precum și îndrumarea metodologică, supravegherea și monitorizarea bolilor infecțioase, inclusiv a infecției HIV/SIDA.
De asemenea, în spital funcționează Academia Europeană de HIV/SIDA și de Boli Infecțioase, care dezvoltă o serie de programe de formare și de educație, având avantajul că oferă acces direct la pacienți, experți, echipamente performante și cele mai avansate proceduri.
Tot din toamnă, în Institutul „Matei Balș” ar putrea fi demarate studii clinice pe voluntari sănătoși, aceasta fiind o etapă importantă în cercetarea unor medicamente noi, a mai spus Streinu-Cercel.