Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava vor acorda consultații la domiciliul pentru populația municipiului Suceava și a comunelor limitrofe începând de luni, 28 noiembrie a.c. Purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Adrian Săraru, a declarat că acest serviciu este disponibil o dată la două zile, de la ora 8:00 până la ora 20:00. Prin urmare, în această săptămână, consultațiile la domiciliu se acordă în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică. Săptămâna viitoare se vor acorda marți, joi și sâmbătă.
Echipajele Ambulanței acordă consultații la domiciliu, din două în două zile, din 28 noiembrie a.c.
