– Patru indivizi beți s-au distrat solicitând intervenția ambulanțierilor, pentru ca apoi să îi ia la bătaie pe aceștia
Un echipaj de la Substația de Ambulanță Rădăuți a fost agresat sâmbătă seara de patru tineri în stare de ebrietate, care au solicitat intervenția cadrelor medico – sanitare. Conform celor declarate de către doctor Dana Ursan, medic coordonator la substația respectivă, cei patru au sunat la dispeceratul Serviciului Apeluri de Urgență pur și simplu pentru a se distra. Persoana care a sunat, unul dintre tineri, a cerut ajutorul ambulanțierilor precizând că un individ a căzut inconștient într-o cofetărie situată aproape de ieșirea din municipiul Rădăuți. Când a ajuns la fața locului, echipajul de la Serviciul de Ambulanță a fost întâmpinat de trei cheflii, care își dădeau coate și se distrau. Într-adevăr, un tânăr, din aceeași gașcă de petrecăreți, zăcea pe jos, dar când a văzut că ambulanțierii se agită pe lângă el a început să dea din picioare și apoi a izbucnit în râs. Dându-și seama că totul este o farsă, șoferul autosanitarei și asistentul i-au luat la întrebări pe cei patru, dar aceștia au devenit violenți. Cadrele de la Substația de Ambulanță Rădăuți au fost agresate verbal, amenințate cu bătaie și îmbrâncite. O parte dintre aceste scene s-au petrecut chiar în cofetărie, iar altele afară. A fost nevoie de intervenția Poliției pentru ca cei patru tineri în stare de ebrietate să fie calmați și apoi duși la secție pentru a da declarații. „Membrii echipajului au fost înjurați ca la ușa cortului și îmbrânciți. Asta după ce și-au dat seama că tânărul care zăcea pe jos făcea asta de bună voie, pur și simplu pentru a se distra. Nu este prima dată când ni se întâmplă acest lucru. Fac solicitarea să vadă cum reacționăm și când ne văd căutând așa zisele victime încep să râdă și să facă poante. Ne pun pe drumuri degeaba, când în altă parte cineva chiar ar putea avea nevoie de ajutorul nostru. Noi suntem obligați să răspundem la toate apelurile și să mergem la solicitări, pentru că nu ai de unde să știi ce este la fața locului”, ne-a declarat Dana Ursan.
Directorul Serviciului Județean de Ambulanță, doctor Daniel Martiniuc, precizează că angajații de aici își desfășoară activitatea în condiții speciale, având în vedere că sunt expuse zilnic la tot felul de riscuri atât în trafic, cât și pe teren. Nu au fost puține situațiile când medici și asistenți au căzut victime violenței verbale sau fizice a pacienților în stare de ebrietate, sau a rudelor unor bolnavi. Au fost cazuri în care echipa de intervenție s-a blocat în mașina de ambulanță cu tot cu pacient, pentru a scăpa de furia unor aparținători.




