Aflată într-o situație destul de delicată cu banii, echipa de handbal a Universității Suceava a mai primit în această săptămână suma de 100.000 de lei din partea principalului finanțator, Primăria Suceava, sumă la care se adaugă cele 300.000 de lei primite în luna aprilie. În cadrul unei conferințe de presă organizate ieri, primarul Ion Lungu a declarat că va încerca să aloce clubului universitar în fiecare lună câte 100.000 de lei, dar să caute și soluții împreună cu Consiliul Județean, Universitatea Suceava și ceilalți oameni de afaceri implicați pentru ca finanțarea să fie una care să garanteze în continuare performanțele echipei.
“Rămânem alături de echipa de handbal. Am avut o întâlnire în această săptămână cu Consiliul de Administrație al Universității, iar în cursul zilei de marți am mai dat un miliard de lei la echipa de handbal, în acest an suma ajungând la patru miliarde. Încercăm să dăm câte un miliard pe lună, deși nu este ușor, din cauza condițiilor financiare destul de grele. Este austeritate și la primărie, dar vrem să finanțăm performanța în handbal și echipa să performeze în continuare. Sper să găsim soluții și finanțări în așa fel încât să asigurăm o finanțare globală, împreună cu Universitatea, cu Consiliul Județean, cu firmele private care se implică pentru a putea avea în continuare la Suceava, performanțe și rezultate pe linie de handbal”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Universitarii rămân în continuare cu datorii
Deși a primit 400.000 de lei în acest an din partea Primăriei Suceava, Clubul Universitatea Suceava rămâne în continuare cu datoriile acumulate cu cheltuielile din luna decembrie a anului trecut și până în martie 2010, dar și cu salariile pe ultima lună. Directorul tehnic al echipei sucevene, Petru Ghervan, este de părere că situația clubului este destul de delicată, dacă nu se vor primi cei 150.000 de lei promiși de la Consiliul Județean.
„Avem acumulate destul de multe datorii, atât cu cheltuielile de la începutul anului, dar și la salarii. Avem promiși din partea Consiliului Județean 150.000 de lei și fără această sumă situația noastră se complică. Autoritățile județene au destule probleme pe cap în această perioadă ca să mai venim și noi cu altele, dar sunt sigur că această situație se va rezolva”, a declarat Petru Ghervan.
Studenții au reînceput pregătirea de luni
După o pauză destul de scurtă, lotul echipei de handbal Universitatea Suceava s-a reunit de luni la Suceava, în vederea pregătirii noului sezon competițional al Ligii Naționale. De la această reunire a lipsit doar pivotul Ion Tcaciuc, care nu s-a hotărât încă dacă va continua la Suceava, urmând să mai aibă zilele acestea noi discuții cu conducerea clubului. Elevii antrenorului Leonard Bibirig vor avea o perioadă de reacomodare la efort, cu antrenamente în aer liber sau în sală, urmând ca de pe 12 iulie să plece la Gura Humorului, unde vor face un cantonament montan până pe 24 iulie. Studenții vor continua antrenamentele la Suceava până pe 5 iulie, când echipa Universitatea va organiza și participa la cea de-a cincea ediție a Memorialului „Mihai Mironiuc”, competiție la care vor mai fi prezente colegele din Liga Națională,Știința Bacău, Universitatea Cluj, Minaur Baia Mare și HC Odorhei. În continuarea pregătirii, sucevenii au programate în fiecare weekend până la începerea campionatului, în septembrie, mai multe turnee de pregătire organizate în țară.
„În funcție de cum ne va permite vremea ne vom antrena fie pe Stadionul Areni, fie pe terenul sintetic de la Universitate sau în sala de la LPS. Odată cu parcurgerea acestei etape, antrenamentele se vor intensifica și ulterior vor trece și ședințele de pregătire cu mingea. Va fi o perioadă mai grea pentru jucători, însă necesară, pentru că pregătirea fizică trebuie să fie în continuare unul dintre atuurile noastre”, a declarat Leonard Bibirig.
Handbal
Echipa Universității a mai primit 100.000 de lei de la Primărie
