Volei masculin

Echipa Under 18 a României, din care face parte și suceveanul Vlad Streangă, va avea adversari dificili pentru calificarea la Campionatul European



Vlad Ștreangă, cu numărul 7, alături de colegii săi de la lotul național de juniori
Vlad Ștreangă, cu numărul 7, alături de colegii săi de la lotul național de juniori

Nu se poate spune că naționala noastră a avut prea mult noroc la tragerea la sorți, pentru că a fost repartizată în Grupa B, alături de naționalele Bulgariei, Norvegiei și Ucrainei. Ca ghinionul să fie și mai mare, turneul va avea loc în Bulgaria. La începutul acestui an, ”tricolorii” s-au mai întâlnit cu vecinii de la sud de Dunăre în campionatul balcanic de calificare ținut la Sofia, iar înfrângerea a fost drastică.
Turneele de calificare vor avea loc într-unul dintre weekend-urile perioadei 23 aprilie – 3 mai. Se vor califica la turneul final al Campionatului European doar câștigătoarele grupelor. Sistemul e puțin diferit față de competiția feminină deoarece la masculin vor fi două gazde ale turneului final: Italia și Grecia. Alături de aceste două țări, până acum și-au mai asigurat prezența la competiția care va avea loc în perioada 10-19 iulie formațiile Turciei, Poloniei, Cehiei, Finlandei și Franței. Acestea au obținut biletele pentru turneul final după participarea la turneele zonale de calificare. Din lotul național al României face parte și voleibalistul sucevean Vlad Ștreangă, sportiv crescut și pregătit la Liceul cu Program Sportiv Suceava de antrenorul Tudor Orășanu.



Recomandări