Juniorii sub 16 ani de la echipa de rugby a Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului au participat timp de patru zile la un turneu internațional în Ucraina, mai exact la Kiev Rugby Cup 2018. Humorenii au primit acum două luni o invitație la această competiție și au onorat-o, aceasta fiind a doua experiență internațională pentru juniorii de la CSȘ Gura Humorului pregătiți de antrenorul Andrei Varvaroi. Rugbiștii sub 16 ani, ce au reușit în acest an să câștige titlul de campioni naționali ai României, au disputat două meciuri în compania unei selecționate de juniori a Ucrainei sub 16 ani și mai mari, ambele fiind câștigate fără probleme de gazde.
„Cu ceva timp în urmă am luat legătura cu antrenorul ucrainean ce conduce și naționala de juniori și am primit o invitație pe care am onorat-o, mai ales că ne doream să jucăm cu adversari puternici din afara țării. Pentru noi a fost un turneu foarte util, cu două meciuri în care am întâlnit un adversar cu jucători bine construiți fizic ce au spart apărarea noastră de multe ori, ce practicau un joc în viteză, veneau bine la susținere. În primul meci poate jucătorii noștri au fost puțin intimidați de adversari, care aveau un lot diversificat ca vârstă, dar în al doilea au jucat mult mai bine din punctul meu de vedere și au avut mai multe acțiuni de atac, cu mai multe puncte de fixare și de forțare a liniei de apărare ucrainene. Jucătorii noștri au nevoie de astfel de meciuri, pentru când vor ajunge la juniorii sub 18 ani, mai ales pentru cei ce vor fi la națională, unde vor trebui să fie obișnuiți cu astfel de adversari”, a explicat antrenorul Andrei Varvaroi.
Sportivii de la Gura Humorului au fost la Kiev cu două microbuze, unul al clubului și unul asigurat de Fundația Te Aud România.
După întoarcerea de la Kiev, 11 din jucătorii echipei sub 16 ani au plecat la un stagiu de pregătire la Bârlad, cu selecționata zonală a Moldovei. De săptămâna viitoare, humorenii vor intra la trei antrenamente pe săptămână, unele comune cu seniorii clubului, iar la finalul lui august vor pleca într-un cantonament de o săptămână, cel mai probabil la malul mării.
Rugby
Echipa sub 16 ani CSȘ Gura Humorului a participat la Kiev Rugby Cup 2018
