Baseball

Echipa Royals IGB Suceava a devenit vicecampioana României

Echipa Royals IGB a obținut în premieră argintul național în întrecerea de baseball
Echipa Royals IGB a obținut în premieră argintul național în întrecerea de baseball

Echipa suceveană de baseball Royals IGB a reușit în premieră să câștige medalia de argint a Campionatului Național pentru Seniori și astfel să devină vicecampioană a României. Abonată la medalia de bronz și la locul patru în această competiție, sucevenii au avut o evoluție foarte bună pe parcursul celor trei turnee, ultimul desfășurat zilele trecute în localitatea Gherăiești, în județul Neamț, acolo unde au terminat pe locul doi, poziție pe care au ocupat-o și în clasamentul general.
În prima partidă de la Gherăiești, sucevenii au întâlnit cea mai bună echipă din țară, care a devenit la final campioană națională și va participa în cupele europene, Athletico Alexandria, în fața căreia au cedat cu scorul de 4 – 14, într-un meci în care pitcherul (aruncătorul) echipei Royals a fost Sorin Lungu.
În aceeași zi, sportivii suceveni au obținut și prima victorie, 13 – 1, în fața celor de Giants Năsăud. Pe parcursul celor șapte inninguri (reprize), Royals IGB a reușit două homerun-uri (lovituri peste limita terenului), prin Bogdan Opincariu și Andrei Lucaciu, picherul echipei fiind Eduard Pîrvu.
Al treilea meci din turneu avea să le aducă sucevenilor o nouă victorie, 9 – 0 în fața celor de la Leaders Călărași, după care a urmat și cea mai importantă partidă, care avea să decidă vicecampioana, în fața gazdelor de la LPS Roman. Cum era de așteptat, jocul a fost unul foarte echilibrat, cu câte un homerun reușit de fiecare parte, Ciprian Fetcu pentru Suceava, astfel că la intrarea în cea de-a noua repriză scorul era egal, 4 – 4. Sucevenii s-au mobilizat exemplar și au punctat de trei ori, câștigând astfel partida cu scorul de 7 – 4, victorie ce le-a adus și argintul la nivel național.
Distincții individuale pentru suceveni
În acest ultim meci, picherul echipei Royals IGB Suceava a fost Ciprian Fetcu, care a fost desemnat cel mai bun aruncător al acestui sezon, în timp ce colegul său Bogdan Opincariu a primit diploma de cel mai bun catcher (prinzător), iar Andrei Lucaciu, cel mai bun alergător. “Sincer să fiu mă așteptam la acest loc II, dar speram să nu avem așa multe emoții în disputa cu cei de la Roman, ce a decis vicecampioana României. Meciul a fost unul foarte incitant, cu reușite de ambele părți, dar în final noi am fost mai buni și am câștigat. A fost un an greu pentru echipa noastră, cu multă munca, dar în final am reușit să obținem ceea ce ne-am propus. Doresc să-i felicit pe coechipierii mei pentru dăruința și devotamentul de care au dat dovadă și să le transmit cu această ocazie că la anul avem obiectiv locul I și automat un loc în cupele europene din 2013”, a declarat Ciprian Fetcu, președintele-jucător al Clubului Sportiv Royals IGB Suceava.
La acest ultim turneu din acest an, din lotul vicecampioanei Royals IGB Suceava au făcut parte sportivii Ciprian Fetcu, Bogdan Opincariu, Andrei Lucaciu, Silviu Checheriță, Andrei Moldovan, Andrei Curic, Adrian Doroftei, Ciprian Doroftei, Bogdan Țibu, Eduard Pîrvu, Sorin Lungu și Claudiu Sandu.

Recomandări

Aventura la Dinamo s-a terminat în doar șase luni pentru toți cei trei campioni naționali la rugby plecați de la Suceava

CSU Suceava, cea mai tânără echipă din Liga Zimbrilor și singura alcătuită doar din handbaliști români, și-a onorat cartea de vizită în turul campionatului

Solistul vocal Nicolae Vieru, primul doctor în ştiinţe ale educaţiei din cadrul Ansamblului Artistic ,,Ciprian Porumbescu” Suceava