HANDBAL FEMININ

Echipa națională și-a aflat adversarele de la CM



Antrenorul echipei naționale de handbal feminin, Gheorghe Tadici a declarat, miercuri, că este destul de mulțumit de tragerea la sorți a grupelor preliminare a CM din Franța, competiție la care România ar putea, în opinia sa, să urce pe podium. „Grupa D este una echilibrată, dar în care, așa cum prevedeam, România are prima șansă, urmată cel mai probabil de Polonia. Mai departe vom întâlni nuci mai tari de spart, Coreea de Sud, Germania, Ungaria sau chiar Ucraina, dar, per total, sunt mulțumit că am evitat grupa C. Spun acest lucru, pentru că acum grupa C pare mai lejeră, dar din câte am înțeles Republica Dominicană nu va veni la Mondiale, iar locul ei va fi luat de Danemarca”, a declarat Gheorghe Tadici. Tehnicianul naționalei, medaliată cu argint la ediția din 2005, spune că este posibil ca echipa sa să joace din nou finala mondială. „Și eu și fetele, cu care ne aflăm acum la masă în cantonamentul de la Băile Felix, suntem optimiști. Ne gândim la o finală, sperăm cea mare”, a mai spus antrenorul Gheorghe Tadici. Conform tragerii la sorți de miercuri, de la Paris, România va evolua în grupa D preliminară, alături de Tunisia, China și Polonia. Din fiecare din cele șase grupe a câte patru echipe, se califică în grupele principale primele două clasate. Astfel, primele două clasate din grupele preliminare A, B și C, vor forma prima grupă principală, iar primele două clasate din grupele preliminare D, E și F, vor forma grupa a doua principală. Dintr-o grupă principală se califică în sferturile de finală primele patru clasate, care vor juca în sistem eliminatoriu cu adversare din cealaltă grupă.



Recomandări

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan:  ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”
Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”