După ce acum doi ani a devenit campioană națională, iar anul trecut a luat bronzul, echipa de lupte cadeți a Liceului cu Program Sportiv din Suceava continuă și în acest an lupta pentru un loc la turneul final, acolo unde are ocazia să urce din nou pe podium. Timp de două zile, sala Unirea a găzduit a doua etapă din Campionatul Național de Lupte Greco-Romane pe echipe pentru cadeți, una la care au fost prezenți 120 de sportivi la cele 10 categorii din concurs. Doi dintre sportivii suceveni s-au evidențiat în acest concurs, după ce și-au învins fără probleme toți adversarii, mai exact Teodor Horătău și Constantin Huțuleac, luptători ce au terminat concursul pe locul întâi la categoria 50, respectiv 100 de kilograme. Echipa LPS Suceava a punctat și prin patru locuri doi obținute de sportivii Viorel Strugariu, la 42 de kilograme, Daniel Blănari, la 63 de kilograme, Marian Mihai, la 54 de kilograme și Bogdan Amărculesei, la 76 de kilograme. În același concurs, sucevenii au mai obținut puncte și prin Florin și Sebastian Strujac, Alexandru Crițan, toți trei obținând locul cinci la 42, 46 și 54 de kilograme, în timp ce Mihai Corbu, Ionuț Rusu și Sebastian Prepeliuc s-au clasat pe locul șapte la 58, 69 și 85 de kilograme.
„Mulțumim conducerii și personalului administrativ al CSM Suceava, cei care au asigurat cele mai bune condiții de desfășurare a acestei competiții, dar și sponsorilor Caba Sebi, Florin Ciocan și Ilie Gherman. Țin să remarc evoluția foarte bună a doi dintre sportivii noștri, Teodor Horătău și Constantin Huțuleac, care nu au avut probleme în a-și învinge toți adversarii printr-o evoluție ce ne dă speranțe la medalii”, a declarat antrenorul Andrei Bolohan.
Lupte greco-romane
Echipa LPS se menține în lupta pentru finalele naționale
