Vineri și sâmbătă, sala Liceului cu Program Sportiv Suceava va fi gazda primului turneu al seriei A din Campionatul Național de Handbal rezervat juniorilor II, competiție în care este angrenată și echipa gazdă, pregătită de antrenorul Bogdan Macovei. Deși inițial acest turneu trebuia să se desfășoare pe durata a trei zile, cele zece meciuri au fost condensate în două zile și asta datorită mai multor evenimente ce au loc în sala LPS, inclusiv meciul de handbal al Universității II, dar și cel de volei al seniorilor de la CSMU LPS Suceava.
„Pentru acest campionat ne-am propus să ajungem cel puțin până la turneul semifinal, dar acest lucru va depinde foarte mult de cum se vor prezenta sportivii noștri în cele cinci turnee. Pentru această serie, Piatra Neamț este favorită la calificare și cred că lupta o vom da pentru locul al doilea, cel care duce la turneul semifinal”, a declarat antrenorul Bogdan Macovei.
Mai jos vă prezentăm programul și orele de disputare ale meciurilor din turneu.
Vineri, 29 octombrie
Orele 8.00 LPS Botoșani – LPS Iași
Orele 9.15 LPS Piatra Neamț – LPS Vaslui
Orele 14.00 LPS Suceava – LPS Botoșani
Orele 15.15 LPS Iași – LPS Piatra Neamț
Orele 18.45 LPS Suceava – LPS Vaslui
Sâmbătă, 30 octombrie
Orele 8.00 LPS Piatra Neamț – LPS Suceava
Orele 9.15 LPS Vaslui – LPS Iași
Orele 13.30 LPS Botoșani – LPS Piatra Neamț
Orele 17.00 LPS Iași – LPS Suceava
Orele 18.15 LPS Vaslui – LPS Botoșani





