Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava s-a calificat la etapa națională a concursurilor profesionale, după ce, săptămâna trecută, la faza zonală, desfășurată la Iași,
a obținut un merituos loc II.
La start s-au înscris cinci echipe, pe lângă Suceava concurând și echipajele inspectoratelor pentru situații de urgență Botoșani, Iași, Neamț și Bacău.
În urma desfășurării competiției, pe probe, sucevenii au ocupat locul II la probele „scara de fereastră”, „ștafeta 4×100 metri” și „realizarea dispozitivului la motopompă” și locul III la „pista cu obstacole pe 100 de metri”.
În clasamentul general, reprezentanții ISU Suceava s-au clasat pe a doua treaptă a podiumului.
„Prin punctajul obținut, lotul s-a calificat la etapa a IV-a finală (pe țară), ce va avea loc în perioada 25 – 28.08.2009 la ISU «Cpt. Dumitru Croitoru» Sibiu”, a anunțat, ieri, căpitanul Dan Baltaru.
Lotul reprezentativ al I.S.U. „Bucovina” Suceava, condus de către căpitanul Marius Tăuteanu și antrenat de plutonierul Liviu Perijoc, este compus din sergenții major Radu Bolohan, Sergiu Avasiloaie, Liviu Orhei, Florin Ilieș, Constantin Lungu, George Iftimie, Radu Cârnu, Ovidiu Titiliuc, Irinel Costea și plutonierul major Sorin Știubianu.