SUPĂRARE

Echipa Franței scoasă la licitație pe Internet



Un internaut, dezamăgit de prestațiile reprezentativei Franței în primele două meciuri de la Cupa Mondială, a decis să vândă la licitație echipa națională pe site-ul Ebay, informează AFP. Vânzătorul nu poate fi acuzat că a încercat să își înșele clientela, pentru că el recunoaște că echipa națională este „foarte, foarte uzată și nu mai poate fi exploatată”. Selecționerul francez Raymond Domenech este oferit cadou („chiar și cu bani, dacă nu vreți să îl luați”). Suma cea mai mare licitată era, joi, de 4,08 euro. Fotbalistul german Arne Friedrich are rețeta succesului. Friedrich a publicat, împreună cu un celebru bucătar german, o carte de rețete culinare destinată jucătorilor de fotbal. Felurile de mâncare se numesc „Chicken Frings” sau „Limo Hildebrand”, după numele unor coechipieri de la naționala Germaniei. Friedrich a recunoscut că nu are deloc talent de bucătar și că s-a mulțumit să deguste felurile de mâncare descrise în carte.
Cotidianul Bild a prezentat, într-un mod inedit, partida Germania – Suedia, de sâmbătă, din optimile de finală ale Cupei Mondiale. Publicația germană îi compară pe unii jucători suedezi cu produse ale renumitului lanț de magazine Ikea, care comercializează mobilă și articole de amenajări interioare. Astfel, Fredrik Ljungberg este transformat într-o veioză, pentru energia cu care joacă și pentru golul marcat în meciul cu Paraguay, care a scos Suedia din întuneric. Căpitanul Olof Mellberg este reprezentat ca un dulap Ikea, din cauza umerilor lui lați, în timp ce atacantul Henrik Larsson este pus pe un fotoliu relaxant, publicația germană avertizând, totuși, că suedezul s-ar putea ridica oricând pentru a marca.