Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat în finală la CE



Echipa feminină de gimnastică a României s-a calificat în finala pe echipe din cadrul Campionatelor Europene de la Birmingham, încheind, joi, concursul calificărilor pe locul secund, cu un total de 166.800 puncte.
Pe primul loc al calificărilor s-a situat Rusia, cu 168.325 puncte, iar pe locul trei echipa Marii Britanii, cu 165.300 puncte.
Pentru România au concurat Ana Porgras (punctaj de 29.025), Amelia Racea (55.600), Diana Chelaru (28.450) și Raluca Haidu (53.725).
Pe aparate, gimnastele antrenate de Nicolae Forminte au obținut următoarele note:
Paralele (punctaj total 41,000): Raluca Haidu nota 13,100, Amelia Racea 13,825 și Ana Porgras 14,075.
Bârnă (43,350): Raluca Haidu 14,500, Amelia Racea 13,900 și Ana Porgras 14,950.
Sol (40,375): Raluca Haidu 12,600, Amelia Racea 13,625 și Diana Chelaru 14,150.
Sărituri (42,075): Raluca Haidu 13,525, Amelia Racea 14,250 și 13,450, și Diana Chelaru 14,300 și 13, 675.
Sâmbătă va avea loc finala pe echipe, iar duminică finalele pe aparate, la junioare și senioare.
La ediția din 2008, România a câștigat aurul european pe echipe, la senioare, aur la individual-compus (Steliana Nistor), aur la sol și argint la bârnă (Sandra Izbașa), argint la paralele (Steliana Nistor) și bronz la sol (Adriana Tămîrjan).
În prima zi a CE de la Birmingham, miercuri, echipa de junioare a obținut medalia de argint în concursul pe echipe, cu un punctaj total de 164,700.