Echipa feminină a României a cucerit, ieri, medalia de bronz în finala pe echipe, a patra pentru delegația României, la Jocurile Olimpice de la Londra.
România nu a intrat prea bine în concurs, la paralele, cea mai mare notă abia trecând de 14.000. Cu un total de 41.465 puncte, tricolorele se clasau pe locul 6, după prima rotație, SUA fiind lider, la aproape 7 puncte diferență, China, Rusia, Canada și Italia.
La bârnă, situația s-a schimbat radical, Iordache și Ponor având note mult mai bune decât în calificări, dar și încurajări puternice din partea suporterilor și a altor componenți din delegația olimpică. România a acumulat 44.699 puncte la bârnă și, după rotația a doua, cu 86.714 puncte, a urcat pe locul 5, după SUA, la 6 puncte distanță, Rusia, China și Canada.
Solul a readus și zâmbetul pe fețele gimnastelor noastre, care au reușit o evoluție excelentă, în aplauzele asistenței. Au mai recuperat două locuri, 131.414, pe 3, după SUA și Rusia.
La ultimul aparat, sărituri, România a reușit să se mențină, fără ratări, iar cu un total de 176.414 a cucerit medalia de bronz, la fel ca la ediția din 2008.
Notele obținute de gimnastele antrenate de Octavian Bellu și Mariana Bitang, în finala olimpică sunt următoarele:
Paralele – Diana Bulimar 14.066, Diana Chelaru 13.633, Larisa Iordache 13.766
Bârnă – Diana Bulimar 14.533, Larisa Iordache 15.300, Cătălina Ponor 15.416
Sol – Diana Bulimar 14.700, Cătălina Ponor 14.800, Sandra Izbașa 15.200
Sărituri – Larisa Iordache 14.800, Cătălina Ponor 15.100, Sandra Izbașa 15.100.
Clasamentul finalei olimpice pe echipe este următorul: 1. SUA 183.596 puncte, 2. Rusia 178.530, 3. România 176.414, 4. China 174.430, 5. Canada 170.804, 6. Marea Britanie 170.495, 7. Italia 167.930, 8. Japonia 166.646.
În calificări, echipa României s-a clasat pe locul 4, cu un punctaj total de 176.264 puncte, după SUA, Rusia și China.
Gimnastele românce mai sunt calificate în patru finale olimpice – sol, bârnă, sărituri și individual-compus, după cum urmează: Individual-compus: Larisa Iordache – locul 9 în calificări (57.800 puncte), Sandra Izbașa – locul 11 (57.532); Sol – Sandra Izbașa – locul 2 (15.066), Cătălina Ponor – locul 7 (14.600); Bârnă – Cătălina Ponor – locul 7 (15.033), Diana Bulimar – locul 8 (14.866); Sărituri – Sandra Izbașa – locul 2 (15.316).
Finalele olimpice feminine sunt programate astfel: individual-compus (2 august, 18.30), sărituri (5 august, 16.00), paralele (6 august, 16.00), bârnă și sol (7 august, 16.00).