Handbal

Echipa de juniori Under 18 a României va evolua în deschiderea Memorialului „Dumitru Bernicu”



Suceveanul Răzvan Bernicu este antrenorul secund al naționalei sub 17 ani
Suceveanul Răzvan Bernicu este antrenorul secund al naționalei sub 17 ani

Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Suceava va găzdui în cursul zilei de joi, 19 decembrie, ediția a IV-a a memorialului dedicat regretatului profesor, antrenor, jucător și director Dumitru Bernicu. Dumitru Bernicu a condus Liceul cu Program Sportiv Suceava nu mai puțin de 19 ani, din 1993 și până în 2012, iar din 2017 sala de sport îi poartă numele. În cadrul evenimentului, începând cu ora 10.00, va avea loc un meci de handbal între componenții lotului național de juniori Under 18 al României, antrenor secund la această reprezentativă, care în vara anului viitor va lupta pentru accederea în prima grupă valorică a handbalului european, fiind Răzvan Bernicu, fiul regretatului Dumitru Bernicu. De la ora 11.30, pe parchetul sălii din cartierul George Enescu vor intra cei mai mici handbaliști suceveni ai momentului, în vreme ce de la ora 12.00 se va desfășura un joc demonstrativ de handbal între foștii colegi ai lui Dumitru Bernicu de la Liceul cu Program Sportiv și o parte dintre elevii cărora le-a fost dascăl.
„Prin acest eveniment pe care-l organizez an de an alături de colegii mei de la LPS, doresc să păstrez vie amintirea tatălui meu. Știu că s-ar fi bucurat enorm să-i vadă adunați împreună pe foștii săi colegi, prieteni sau colaboratori, dar și pe elevii pe care i-a îndrumat cu multă pasiune”, a declarat Răzvan Bernicu.
Regretatul antrenor și profesor Dumitru Bernicu s-a născut în anul 1952, la Bursuceni, unde a făcut școala primară și gimnazială, iar mai apoi a absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” Suceava și Institutul de Învățământ Superior din Suceava, promoția 1975. A fost licențiat ANEFS București (promoția 1995) și a făcut un master în Management Educațional la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (promoția 2008). A început handbalul cu profesorul Mihai Lăcustă, iar la juniori i-a avut antrenori pe Gheorghe Moga și Mihai Moldovan, în 1968 participând la turneul de promovare în divizia școlară. În anul 1973 a promovat în Divizia B cu echipa CSU Suceava, antrenată de profesorul Șerban Pop, iar în 1981 și-a încheiat cariera de jucător la Clubul Sportiv Universitar, mai apoi fiind selecționer al naționalei de juniori. În 1975 a debutat în învățământ la CSȘ Suceava, catedra handbal băieți, unde a format multe generații de handbaliști cu care a câștigat medalii naționale de mai multe ori.
Dumitru Bernicu a fost președintele Asociației Județene de Handbal, membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal (2000-2011), director al Liceului cu Program Sportiv din Suceava (1993-2012) și inspector școlar.



Recomandări

58 de școli din România și Republica Moldova cu peste 2.100 de elevi și profesori au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna

58 de școli din România și Republica Moldova, cu peste 2.100 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIII-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar”, de la Putna