Echipa de hochei sub 14 ani a Clubului Sportiv Municipal Suceava a participat de sâmbătă până luni la cel de-al patrulea turneu din Campionatul Național under 14, ce a avut loc pe Patinoarul Artificial din municipiul Suceava. Față de turneele precedente, tinerii hocheiști pregătiți de antrenorii Constantin Curelaru și Cătălin Vasiliu au avut o evoluție foarte bună și au reușit să obțină trei victorii din patru partide disputate. Astfel, în prima zi, formația CSM-ului din Suceava s-a impus în fața celor de la CSȘ București, cu scorul de 3 – 1, aceasta fiind prima victorie din acest sezon în fața bucureștenilor. În aceeași zi CSM Dunărea Galați a trecut cu 9 – 2 de Olimpia Ploiești, iar Steaua CSȘ 6 București s-a distrat cu CSȘ București, scor 13 – 0. Duminică, în a doua zi a turneului organizat de Federația Română de Hochei pe Gheață, Primăria Suceava și CSM Suceava, sportivii pregătiți de Constantin Curelaru și Cătălin Vasiliu au suferit prima și ultima înfrângere din competiție, în fața liderului Steaua CSȘ 6 București, scor 0 – 6, acesta fiind și cel mai mic scor înregistrat de o echipă în fața bucureștenilor. În aceeași zi, CSM Suceava a reușit să-i învingă pe cei de la CSM Dunărea Galați, scor 2 – 1, după cel mai echilibrat meci al turneului, ce s-a decis abia la loviturile de departajare. În celelalte două meciuri ale zilei, CSȘ București și Steaua au învins Olimpia Ploiești cu 7 – 0, respectiv 8 – 1. Ieri, în ultima zi, sucevenii au contabilizat a treia și cea mai categorică victorie, 4 – 0 cu Olimpia Ploiești. CSM Suceava a deschis scorul în prima repriză, rezultatul menținându-se până pe final, atunci când a marcat trei goluri într-un timp relativ scurt, după ce ploieștenii au picat fizic, în ciuda gabaritului mult mai mare. În ultimele două meciuri, CSM Dunărea Galați a învins CSȘ București cu 4 – 2, iar Steaua a făcut scorul turneului cu Dunărea Galați, scor 16 – 0.
Probleme organizatorice
„Suntem bucuroși de ce am realizat la acest turneu, evoluția copiilor noștri fiind cea mai bună din cele patru etape disputate până acum. Chiar dacă avem numai două săptămâni de antrenamente pe gheață, în meciul cu cei de la Ploiești s-a văzut pregătirea fizică pe care am făcut-o în vară, învingând o echipă masivă, în care majoritatea jucătorilor erau de 13 sau 14 ani, față de noi care avem doar un sportiv de 12 ani, restul având 10 sau 11 ani. Dacă vom repeta aceeași performanță și la ultimul turneu de la Ploiești avem șanse să ne calificăm de pe locul trei la turneul final. Din păcate și de această dată, lipsa unui vestiar pentru oaspeți ne-a pus într-o postură delicată față de celelalte echipe, care au înțeles până la urmă situația”, a declarat antrenorul sucevean, Cătălin Vasiliu.
Acesta a mai adăugat că pentru a asigura un spațiu decent de schimb pentru oaspeții veniți la turneu, hocheiștii suceveni au venit echipați direct de acasă sau au intrat câte două echipe în singurul vestiar existent în acest moment. La finalul acestei săptămâni, tot la Suceava va avea loc cel de-al patrulea turneu al Campionatului Național under 16, acolo unde alături de echipa gazdă a CSM-ului vor mai participa Steaua București, CSM Dunărea Galați și Progym Gheorghieni.