La aproximativ două săptămâni de la deschiderea patinoarului artificial din municipiul Suceava, tinerii hocheiști ai Clubului Sportiv Municipal Suceava vor evolua pentru prima dată în fața propriilor suporteri, la cel de-al patrulea turneu din Campionatul Național pentru juniorii sub 14 ani. Deși această competiție a început încă din luna septembrie, echipa suceveană a intrat pe gheață abia la începutul acestei luni, față de celelalte competitoare din București sau Galați, ce se antrenează de luni bune pe gheață. Dacă inițial, turneul de la Suceava trebuia să înceapă mâine, din cauza tezelor, acesta s-a amânat cu o zi și va ține de sâmbătă până luni. Cu toate că patinoarul funcționează de două săptămâni, înaintea acestui turneu, organizatorii au probleme cu rolba, mai exact mașina cu care se aduce gheața la un nivel calitativ superior, necesar în meciurile de hochei și nu numai.
„Lipsa gheții și-a spus cuvântul în cele trei turnee desfășurate până acum, competiții unde am reușit să-i învingem doar pe cei de la Olimpia Ploiești, singura echipă ce se află în aceeași situație cu noi. Am solicitat ca turneul de la Suceava să se desfășoare în decembrie pentru a fi siguri că vom avea parte de gheață. De două săptămâni ne pregătim în fiecare zi pe patinoar și sper ca acest lucru să ne ajute în evoluția noastră din turneu. Mai mult, sper ca până la startul turneului să se repare rolba, pentru a ne prezenta cu gheața în cele mai bune condiții”, a declarat antrenorul Constantin Curelaru.
Pentru iubitorii hocheiului din Suceava prezentăm mai jos programul meciurilor ce vor avea loc în turneul de la finalul săptămânii în Campionatul Național under 14.
Sâmbătă, 12 decembrie
Ora 17:00 CSM Suceava – CSȘ București
Ora 19:00 CSM Dunărea Galați – Olimpia București
Ora 21:00 CSȘ București – CSȘ 6 Steaua București
Duminică, 13 decembrie
Ora 9:00 CSȘ 6 Steaua București – CSM Suceava
Ora 11:00 CSȘ București – Olimpia București
Ora 13:00 CSM Suceava – CSM Dunărea Galați
Ora 15:00 CSȘ 6 Steaua București – Olimpia Ploiești
Luni, 14 decembrie
Ora 7:00 CSM Dunărea Galați – CSȘ București
Ora 9:00 CSM Suceava – Olimpia București
Ora 11:00 CSȘ 6 Steaua București – CSM Dunărea Galați






