Echipa de lupte juniori I a Clubului Sportiv Municipal din Suceava a reușit să se claseze pe poziția a doua în etapa a treia din Campionatul Național pe echipe și este cu un pas în finala ce va desemna medaliatele din acest an. După ce în primele două etape s-au clasat pe locurile cinci și doi, poziția secundă câștigată în a treia etapă de la Tulcea le asigură locul trei în clasamentul general, la turneul final mergând primele șase din cele 16 echipe. Pentru echipa suceveană au reușit să puncteze șase sportivi, după ce au câștigat un loc I prin Andrei Brânzei la categoria 120 de kilograme, un loc II prin Ioan Burlică, la 84 de kilograme, un loc III prin Dan George Rotari, la 74 de kilograme și trei locuri V prin Cezar Buburuzan, Constantin Bolohan și Ionuț Croitori, la 66, 60, respectiv 50 de kilograme.
Aceste rezultate sunt și mai prețioase dacă avem în vedere că Ioan Burlică și Ionuț Croitori sunt debutanți la juniori I, iar campionul național al categoriei 50 de kilograme a fost obligat să concureze la 60 de kilograme.
„Acest turneu a fost unul foarte puternic, toate echipele venind bine pregătite pentru a câștiga cât mai multe puncte, care să le asigure participarea la turneul final. Sportivii noștri s-au descurcat foarte bine, aceste puncte asigurându-ne mai mult ca sigur un loc în lupta pentru medalii”, au declarat antrenorii Constantin Tăpârjan și Andrei Bolohan.
La mijlocul lunii octombrie, echipa CSM Suceava va participa la ultima etapă a competiției, ce va avea loc la Botoșani, acolo unde principalele urmăritoare ar trebui să câștige șase locuri I pentru a-i depăși pe suceveni.





