Echilibrul puterilor în statul de drept

Motto:
În climatul creat de liberali se poate respira spiritual și se poate progresa material, valorile mișcându-se nederanjate de nimeni.
(Petre Țuțea, 1990)
Atunci când dl. Mircea Geoană și PSD au decis suspendarea președintelui Traian Băsescu (aprilie 2007), s-a discutat intens despre o eroare politică și/sau strategică a PSD-ului. Aceasta întrucât acel gest politic l-a transformat pe dl. Băsescu într-un fel de „erou național”; domnia sa i-a acuzat pe „cei 322” de „lovitură de stat”, de abuz, de atac la democrație etc. În realitate, instituția suspendării este explicit prevăzută în Constituția României, motiv pentru care se poate spune că a fost vorba de un exercițiu pur democratic. Totuși, presa de la acel moment a remarcat pe larg despre necesitatea unui echilibru permanent între diverse puteri ale statului de drept, întrucât lipsa unui astfel de echilibru, chiar fragil, poate avea consecințe catastrofale! (Cotidianul, 20 aprilie 2007). Cine sau ce anume asigură/induce echilibrul puterilor în statul de drept? În primul rând, este vorba despre un echilibru relativ între principalele forțe politice ce activează pe scena politică la un moment dat, oricare ar fi denumirea/ideologia acestora. O eventuală polarizare a puterii politice (stânga, centru, dreapta etc.) va permite unui grup restrâns de persoane, eventual un singur lider politic, să se gândească, fie și ipotetic, la eventualitatea/posibilitatea concentrării puterii „într-o singură mână”!
Îmi amintesc și acum, cu o ușoară undă de amuzament, momentul la care dl. Traian Băsescu, în aprilie 2007, i-a cedat puterea (fie și temporar!) d-lui Nicolae Văcăroiu! Fie și numai pentru acest gest, inclusiv consecințele pe care le induce el în ansamblul opiniei publice, cred că suspendarea Președintelui României a fost, în ultimă instanță, un gest politic memorabil, un gest despre care se va mai discuta și în anii ce urmează. Oricum, după opinia mea, a fost vorba de un gest politic ce a instituit un anume tip de precedent, astfel că, în viitor, poate fi invocat în orice situație de polarizare a puterii de către o singură persoană.
La momentul aprilie 2007 opinia publică putea doar să prezume/deducă care anume au fost raporturile directe dintre Traian Băsescu și Nicolae Văcăroiu, atunci când acesta din urmă s-a instalat la Palatul Cotroceni. Ce subiecte s-au invocat atunci? Care au fost instrucțiunile verbale formulate de dl. Băsescu? Care au fost limitele puterii de facto acordate d-lui Văcăroiu? În ce termeni a decurs întrevederea dintre cei doi? Oricum, rememorând, ne amintim că dl. Văcăroiu s-a manifestat pe parcursul celor 30 de zile de o manieră relativ discretă; el a evitat cu diplomație să se pronunțe/adopte decizii majore care să implice instituția prezidențială!
Actualmente citim în presă că dl. Traian Băsescu a plecat pentru câteva zile în China, motiv pentru care a transferat exercitarea prerogativelor prezidențiale către dl. Nicolae Văcăroiu, așa după cum de altfel statuează explicit Constituția României. Ceea ce nu am reușit să înțeleg este de ce astăzi apare ca fiind firesc, natural, gestul invocat de transferare a puterii către Președintele Senatului. De ce atitudinile reciproce au fost totalmente diferite în aprilie 2007? Există, astăzi, schimbări semnificative în raporturile de forțe de pe scena politică? Ce anume diferă față de situația socio – politică de acum un an și jumătate? Apreciez că nu este vorba de un gest de eleganță din partea dlui Traian Băsescu și că este vorba mai degrabă de o stare de incertitudine ce definește relațiile dintre toate partidele politice parlamentare. Dincolo de sondajul de opinie publicat de INSOMAR și care în mod vădit „manipulează” cifrele ce definesc realitatea (dl. Băsescu este menținut artificial la 60% din intențiile de vot, deși are încredere de 37%, iar dl. Sorin Oprescu, deși nu s-a lansat încă în cursa prezidențială, este limitat undeva la 20% din intențiile de vot.), este greu predictibil cum anume va reacționa populația pe parcursul următoarelor 3-4 luni de zile; noul sistem electoral rămâne o mare necunoscută! Așadar, ajungem din nou la necesitatea unui echilibru relativ între principalele forțe politice! Aceasta pentru a avea garanția unui echilibru real între puterile statului de drept!