Pandemia AH1N1 se răspândește în continuare, afectând mai ales persoanele sub 20 de ani, deși sezonul normal de gripă este considerat încheiat, anunță Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), în raportul săptămânal privind evoluția virusului.
ECDC menționează că România înregistra, la 24 iulie, 107 cazuri de gripă. La sfârșitul săptămânii trecute, numărul a ajuns la 164, cu 21 de cazuri confirmate în două zile.
Potrivit datelor obținute până la întocmirea raportului, ar fi existat 20.190 de cazuri în statele membre UE, Islanda, Norvegia și Lichtenstein. Cele mai multe cazuri confirmate s-au înregistrat în Regatul Unit (11.159), urmat de Germania (2.844) și Spania (1.538). De cealaltă parte, Țările Baltice (Lituania, Letonia și Estonia) și Luxemburg au fost cele mai puțin afectate de gripă, având fiecare sub 40 de cazuri.
Cazurile de infectare ca urmare a unei călătorii au ajuns la 2.393, iar mai bine de jumătate din persoanele afectate au călătorit în America de Nord (1.319). Potrivit ECDC, Statele Unite ale Americii și Canada au contribuit la răspândirea virusului în ultima perioadă, iar Mexicul mai puțin.
În ceea ce privește Europa, o treime din cei care s-au îmbolnăvit au spus că au călătorit în Spania (253), iar 250 au menționat Regatul Unit. Totodată, europenii care și-au petrecut vacanțele în țări sud-americane și central-americane au fost predispuși la infectarea cu virusul AH1N1. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost în Argentina (52), Republica Dominicană (35), Brazilia (26) și Chile (20).
Referitor la distribuția pe categorii de vârstă la persoanele care s-au îmbolnăvit în urma călătoriilor, cei mai afectați sunt tinerii între 20 și 29 de ani (37,5 la sută) și cei între 10 și 19 ani (19 la sută din cazuri). Persoanele peste 50 de ani nu s-au îmbolnăvit atât de ușor (9,4 la sută).
Totuși, majoritatea cazurilor de infectare la europeni nu au avut legătură cu părăsirea țării (74 la sută – 6.918 cazuri). În România, procentul înregistrat a fost mai mic – 27 la sută.
Vârsta medie a celor care se îmbolnăvesc în urma călătoriilor este de 25 de ani, pe când cea medie pentru cazurile interne nu depășește 14 ani.
În UE, Islanda, Norvegia și Lichtenstein, zece la sută din cazuri au necesitat spitalizare. Procentul spitalizărilor, însă, variază mult de la o țară la alta, cu doi la sută în Regatul Unit și 96 la sută în Austria și România. Cel mai adesea, bolnavii care mai suferă și de alte afecțiuni sunt spitalizați.
Complicații au intervenit în trei la sută din cazuri, analizând datele puse la dispoziția ECDC. Dintre acestea, cel mai frecvent pacienții au făcut pneumonie (56 la sută).
ECDC precizează că nu a primit, deocamdată, date din Belgia și Slovenia.
Cele mai evidente simptome au fost, potrivit statisticii, cele respiratorii (87 la sută), urmate de febră (82 la sută) sau de probleme gastro-intestinale (13 la sută). Din peste 8.000 de cazuri verificate, aproximativ 55 la sută au fost tratate cu antivirale.
Au fost identificate și cazuri în care afecțiuni anterioare au putut agrava starea pacientului (boli respiratorii – 57 la sută, sarcină – 13 la sută, diabet – nouă la sută, boli cardio-vasculare – opt la sută). Persoanele tinere, cu vârste cuprinse între zece și 29 de ani, au fost și la acest capitol mai afectate decât restul categoriilor de vârstă.
ECDC observă că trecerea la gradul moderat de pandemie în multe țări va afecta activitățile de supraveghere și monitorizare a gripei. Această schimbare, subliniază ECDC, ar trebui urmată și de o schimbare a strategiei de monitorizare.