Fiica cea mică a șefului statului, Elena Băsescu, a postat pe contul său de Twitter două fotografii, într-una apărând ea alături de Elena Udrea, așezate pe un fotoliu lângă un brad împodobit, iar în cealaltă apărând președintele Băsescu împreună cu fiicele sale, așezați pe același fotoliu.
Fotografiile sunt postate de Elena Băsescu împreună cu mesajul „La mulți ani, Elena!”. Luni, Elena Udrea a împlinit vârsta de 38 de ani.
În prima fotografie, Elena Udrea este așezată pe un fotoliu, lângă un brad împodobit, iar pe brațul fotoliului stă Elena Băsescu.
În cealaltă fotografie, cele două fiice ale șefului statului, Ioana și Elena Băsescu sunt așezate pe același fotoliu, lângă brad, iar președintele Traian Băsescu stă pe un braț al fotoliului și ține mâinile pe umerii fiicelor sale.
Atât Elena Udrea, cât și Ioana și Elena Băsescu sunt îmbrăcate în rochii de culoare roșie, iar Traian Băsescu poartă o cămașă în dungi albe și roșii.