E vechi păcatul!

Serialul făr-de-sfârșit „Otrava” încă n-a început să fie turnat; s-ar zice că, deocamdată, se fac prospecții în căutarea spațiului geografic cel mai îndreptățit amplasării scenariului pe care cu toții îl vedem… și nu e. Veac de veac, otrava a curmat destine și a schimbat hotărâtor eșichiere politice; nu-i țară, nu-i continent făr-de pată! Acțiunea serialului ar putea începe de oricând, spre a ajunge oriunde.
Rusia candidează și pentru episoadele moderne, și pentru cele „clasice”, ultimele evoluții în drama spionului Skripal, otrăvit în Anglia, implicând recente cuceriri științifice, alături de manevre diplomatice coborâte parcă din evul mediu. Într-o carte bine documentată, unul dintre cei mai reputați kremlinologi, Arkadi Vaksberg, trece în revistă o nesfârșită și impresionantă listă a deceselor suspecte de otrăvire. S-a scris și s-a tot scris despre sutele și chiar miile de execuții prin împușcare petrecute noapte de noapte la Lubianka de la Dzerjinski încoace, dar despre otrăvirile pe bandă rulantă aflăm doar acum. Decizia înființării unui laborator al otrăvurilor a fost luată de Lenin încă în 1921. Am fi tentați să credem că, odată cu demascatorul Congres XX și, mai ales, cu perestroika gorbaciovistă, macabrul capitol din istoria Rusiei s-a încheiat definitiv. Ei bine, nu!
Cartea lui Vaksberg încearcă (și izbutește!) să ne convingă că, și sub domnia țarului Putin, otrava (mult mai sofisticată și mai greu de decelat acum) își face datoria în zona umbrită și murdară a „marii” politici europene. Ironia sorții a făcut ca tocmai inițiatorul înrolării otrăvurilor în „lupta pentru combaterea dușmanilor puterii sovietice”, adică Lenin, să cadă victimă propriei creații. Grav afectat de scleroza creierului și de o boală mintală evolutivă, Lenin, totuși, deranja: cât timp era în viață, Stalin nu putea prelua definitiv frâiele puterii. Așa că Piotr Pakaln, șeful pazei, i-a porționat și administrat preparatul letal furnizat de „Cabinetul special”. Cu Nadejda Krupskaia, soția lui Lenin, a fost mai simplu: pentru a fi împiedicată să ia cuvântul la Congresul din 1939, siropul de răchițele turnat peste colțunași, când își aniversa cei 70 de ani, a trimis-o în lumea umbrelor. Cum se știe, amândoi au avut parte de pompoase funeralii naționale, organizate… de asasini.
N-ar ajunge spațiul acestei rubrici pentru a înșira numele tuturor celor otrăviți din ordinul lui Stalin; în carte, fiecare caz este înfățișat meticulos, cu evidentă obiectivitate, luându-se în considerare doar documentele cu adevărat credibile și mărturiile nepărtinitoare. Oricum, „marea teroare” este un capitol al istoriei veacului XX consistent investigat, adjudecat ca atare și ieșit de sub zodia marilor surprize. Care se rânduiesc abia când afli când (și cum) l-au otrăvit pe Soljenițân, că, în ultimii ani, au fost astfel uciși, în Rusia, doi academicieni, patru profesori universitari, câțiva scriitori și gazetari, cunoscutul Kiselidi, supranumit „Onassis” al Rusiei, primarul Petersburgului, Sobceak etc., etc. – lista rămânând larg deschisă. Mai toți au avut parte de diagnosticul postum „insuficiență cardiacă” și de autopsii… de la distanță.
Vaksberg ajunge cu investigațiile până la cunoscutul caz Iușcenko (dioxină): greu de ținut pasul cu marșul victorios al științei, la fel de productivă și pentru binele, și pentru răul omenirii! Potrivit parlamentarului britanic Bob Seely, există un departament special „tematic” în FSB: „Noile otrăvuri nu lasă urme și, prin urmare, sunt extrem de utile pentru desfășurarea unor forme secrete de război și pot fi folosite în mod deschis și demonstrativ pentru a da un semnal.” Moscova ar utiliza opioide puternice, cum ar fi fentanilul. Cea de-a doua categorie de otrăvuri sunt toxinele radioactive, de genul poloniu-210, cu care a fost otrăvit mortal în 2006 fostul spion FSB Aleksandr Litvinenko. A treia categorie o reprezintă dioxinele, utilizate în tentativa de asasinare a fostului președinte ucrainean, Viktor Iușcenko, în 2004.
În prezent, experți ai unității antitero din cadrul poliției britanice continuă investigarea cazului fostului ofițer GRU, Serghei Skripal, aflat în stare critică după o presupusă otrăvire cu agentul neurotoxic „Novicioc”. Evident, Moscova neagă orice implicare, recurgând la clasica ripostă (cer cuvenitele scuze) „ba pe-a mă-tii!”: purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Zaharova, a acuzat serviciile secrete britanice că l-au asasinat, în 1916, pe controversatul călugăr rus Grigori Rasputin. Zaharova a mai declarat că Londra ar fi responsabilă și de moartea țarului rus Pavel I (1801) și a politicianului din Congo Patrice Lumumba (1961) – prim-ministrul legal ales al Republicii Congo. Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a subliniat că „toate aceste asasinate au fost înfăptuite la comanda statului”, iar Marea Britanie deține, în perioada colonială, „recordul mondial al genocidului”.
Cum se vede, e vechi păcatul. Și toată lumea-i vinovată…